ACTUALIZARE Președintele CJ Neamț trimis, din nou, în judecată

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost trimis în judecată astăzi, 6 iulie, de procurorii DNA, într-un nou dosar de trafic de influență.

Toate detaliile le puteți citi aici.

ACTUALIZARE – Comunicatul oficial al DNA:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

ARSENE IONEL, la data faptei deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna iunie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în calitățile menționate mai sus, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unui primar de comună din jud. Neamț, membru al aceluiași partid, a pretins de la un alt edil (martor), în schimbul atribuirii contractului având ca obiect ”Construire școală în sat…, județul Neamț” către firma administrată de soția acestuia din urmă, o parte din lucrări (cele de tâmplărie), să fie subcontractate unei societăți agreate de inculpat.
În temeiul acestei înțelegeri, ca urmare a influenței exercitate de Arsene Ionel asupra edilului, la data de 27 iulie 2015, a fost încheiat contractul de execuție lucrări, cu obiectul de mai sus.
Ulterior, la data de 09 octombrie 2015, societatea câștigătoare a contractului a subcontractat o parte din lucrările de tâmplărie firmei agreate de inculpat, fiind emisă în aceeași zi o factură fiscală în valoare de 150.000 lei (achitată la datele de 16.11.2015 și 07.03.2016 deși produsele de tâmplărie au fost livrate în lunile august și septembrie 2016).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.

Amintim că, anterior, inculpatul Arsene Ionel a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni (comunicat nr. 172/VIII/3 din 22 februarie 2018).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” (ZCH News)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Adolescenți reținuți după ce au forțat intrarea într-o cabană și au plecat cu mai multe bunuri

Doi adolescenți din comuna Păstrăveni, au fost reținuți de...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...