Bășici de campanie. Mici.

Pornește partea a doua a campaniei pentru primul fotoliu al patriei. Și nu oricum ci cu maximă abnegație. Cel puțin așa se vede în târgu cu cetate unde dom premare Harpa o dat ordnung ca să se plombeze străzile de două ori pe zi și nu o dată pe an cum era până acum. Mai mult, dom premare este fleașcă de supărat pe dușmanii partidului, că numai el știe câți bani o dat partidu la târg și câte flori s-o plantat, bașca ronduri de flori, ghirlănzi de bannere și așa mai departe. Noi îl felicităm pentru treaba asta și preluăm zicerea unui concitadin de-al dumisale „Măi, și n-ar fi alegeri în fiecare an, să vedeți cum ar fi târgu ca Las Vegasu“. Ceea ce îi dorim in corpore și partea cu alegerile și cealantă cu Las Vegasu.

 În mormanu de fiare din piața mare este un magnet sau ceva ce o atras în ultima vreme o puzderie de conlocuitori cu pigment de zahăr brun, dar nu cu intenții oneste ci cu pretenții de subtilizare a fierătăniilor de pe acolo. Culmea este că atunci când o fost trași de mânecă „Alo, da matale?“, mai sus pomeniții s-o arătat supervexați că au fost deranjați din procedură, mai cu seamă că l-o băgat la mijloc pe șăfu pieței, care, cică, le-ar fi dat voie cu condiția ca să caute aluminiu. Noi credem că sunt și o puzderie de minereuri complexe, mai cu seamă de pe vremea postului, când fasolele făceau ravagii sub formă de iahnii, borșuri, zacuști und so weiter.

 Tot în târgu cu cetate, o seamă de ocupanți ai apartamentelor de la ANL s-au trezit trași de urechi de oarece oficiali de la premărie pentru oareșce motive absconse. Oamenii când o simțit urecheala, s-o dus iute la dom Harpa și la dom depotat den colegiu, să deie cu jalba de birou. La rândul lor, receptorii jalbelor o cam ridicat din umeri și „…dar, știți că nu de dumneavoastră e vorba ….“ . Bun, dar atunci, de cine? Evident că, nu am primit răspunsul, dar din ce știm, se pare, că e vorba de o seamă de inși, care și-o exprimat opțiunile politice cu voce tare, în total dezacord cu politica urbei, a domnului premare, a domnului depotat, a șăfilor de comitete, filiale și câte mai are pesedeul pe acolo. Trist.

Autor:

Ultima ora

Anunț public de solicitare din partea Arhiepiscopiei Iașilor

Arhiepiscopia Iașilor anunţă publicul interesat asupra iniţierii procesului de...

Sute de profesori și părinți au cerut demisia ministrului Daniel David în timpul unui live

Joi, 13 noiembrie, la ora 13:00, ministrul Educației și...

Polițiștii din Români au refuzat o mită de 200 de euro

La data de 12 noiembrie, în jurul orei 09:45,...

Nord Arin aduce mobilierul românesc din lemn masiv în spațiul artei contemporane

Producătorul român, Nord Arin celebrează 105 ani de tradiție...

Anunț public de solicitare din partea Arhiepiscopiei Iașilor

Arhiepiscopia Iașilor anunţă publicul interesat asupra iniţierii procesului de...

Nord Arin aduce mobilierul românesc din lemn masiv în spațiul artei contemporane

Producătorul român, Nord Arin celebrează 105 ani de tradiție...

Coiful de la Coțofenești renaște în ciocolată la Chocolate Saga Iași

Între 14 și 16 noiembrie, Iași devine capitala ciocolatei....

Primarul comunei Zănești a fost arestat preventiv

În urma perchezițiilor domiciliare care au avut loc în...