Bărbatul, care a fost la un pas de a-și pierde viața, în seara de 18 decembrie, după ce-a adormit în timp ce avea o tigaie pe foc și s-a intoxicat cu fum, a plecat din spital, după câteva ore petrecute la Unitatea de Primiri Urgențe. Salvatorii lui sunt plutonierul adjutant Cătălin Buțurcă / pompierul care a intrat primul în apartamentul inundat cu fum, paramedicul Ionuț Ciucanu, despre care Mesagerul de Neamț a scris  aici, Dănuț Baghiu Dănuț Anăstăsoaie și Ionuț Floroaie – absolvent al Școlii de subofițeri de la Boldești-Scăieni, Prahova, în luna iulie a acestui an.

salvatoriiManevrele de resuscitare, care l-au readus la viață pe bărbat au fost făcute de Ionuț Ciucanu și de Ionuț Floroaie, cel din urmă punctând un start benefic în carieră. Cât despre Ionuț Ciucanu, el este cotat demult drept un paramedic profesionist și un om de excepție. Ionuț Ciucanu locuiește în Căciulești și de foarte multe ori a intervenit, în timpul liber, pentru acordarea primului ajutor victimelor accidentelor petrecute în intersecția modernizată.

Cât despre Cătălin Buțurcă, el are meseria de pompier în sânge, întotdeauna e primul exact acolo unde arde mai tare și pericolul e mai mare și a demonstrat că este la fel de priceput la stins incendiile cum este la stabilirea cauzelor. Alături de alți colegi, Cătălin Buțurcă a stabilit, de exemplu, cauza exploziei din blocul D5 din Mărăței, iar constatarea făcută de criminaliști avea să conforme că apartamentul a fost inundat cu gaz de la furtunul de alimentare a aragazului, diferența fiind că nu s-a fisurat accidental, ci a fost tăiat cu bună știință.

C.M.

Articolul precedent3 ani de închisoare pentru că a omorât, cu mașina, un om culcat pe stradă
Articolul următor”Solicităm Guvernului României să renunțe de îndată la măsurile de supraimpozitare și să nu mute factura guvernării asupra companiilor”. Cine câștigă prin ordonanță.
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.