Un bărbat de 41 de ani a fost salvat dintr-o fântână din localitatea Cordun, comuna Ruginoasa, după ce a căzut în timpul unor lucrări de întreținere. Incidentul a avut loc astăzi, 19 octombrie, în jurul orei 11:05, și potrivit ISU Neamț: „La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, un camion cu modul MULTIRISC și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu un alpinist cu o autospecială complexă pentru intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț”.
La sosirea echipelor de intervenție, bărbatul se află în fântână, conștient și cooperant. Fântâna avea o adâncime de 12 metri și un diametru de 80 de centimetri, ceea ce a îngreunat operațiunea de salvare. Pompierii au folosit echipamente speciale și tehnici specifice pentru a-l scoate în siguranță pe bărbat.
Victima a suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare și a fost preluată de echipajul SMURD, care la transportat ulterior la Centrul de Primiri Urgențe din Roman pentru îngrijiri medicale.
Denisa POPA
Foto: ISU Neamț