WhatsApp Image 2022 09 22 at 14.36.58Trupul unui bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Piatra-Neamț a fost scos din apele râului Bistrița, în satul Cut din Dumbrava Roșie, astăzi, 22 septembrie, în jurul orei 13,00.

Acesta a fost observat de către un localnic care a sunat la 112. Pompierii din Piatra Neamț au reușit să-i aducă trupul la mal cu o barcă, la fața locului fiind pregătite pentru intervenție și o autospecială complex pentru intervenție  și o ambulanță SMURD.

“La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe raza localității Cut, în albia râului Bistrița, se află o persoană decedată.

WhatsApp Image 2022 09 22 at 14.37.05Echipajul de poliție s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat de 70 de ani, din Piatra Neamț.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, nu au fost identificate urme vizibile de violență”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Corpul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, unde va fi stabilită, în baza necropsiei, cauza exactă a decesului.

Angela Croitoru

Foto: ISU Neamț

Articolul precedentFOTO. Un șofer încarcerat după ce a rupt o țeavă de gaz și s-a izbit de un transformator, la Târgu Neamț
Articolul următorCereri la primul termen în apelul lui Ionel Arsene de la Brașov
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.