FOTO. Un șofer încarcerat după ce a rupt o țeavă de gaz și s-a izbit de un transformator, la Târgu Neamț

Actualizare 2: Polițiștii care au făcut cercetările au stabilit că tânăra a consumat și alcool înainte de a se urca la volan, dar fiind rănită nu a putut fi testată și pentru droguri. La spital vor fi prelevate pobe pentru stabilirea alcoolemiei și a eventualelor substanțelor interzise. „Din cercetări preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, de 28 de ani, din Târgu-Neamț conducea un autoturism, din direcția Târgu-Neamț spre Timișești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil, după care și-ar fi continuat deplasarea, pe o distanță de aproximativ 500 de metri, acroșând un branșament de gaz și intrând în coliziune cu un post de transformare electric. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto. Aceasta a fost testată pasiv cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilitii, cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

FOTO. Un șofer încarcerat după ce a rupt o țeavă de gaz și s-a izbit de un transformator, la Târgu Neamț

Actualizare 1: Este vorba de o femeie, în vârstă de 28 de ani, potrivit ISU Neamț, care a fost dusă apoi cu ambulanța la spital. „La ora 10:35, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în orașul Târgu Neamț (varianta spre Timișești). Un autoturism în care se afla doar conducătoarea auto, o femeie de aproximativ 28 de ani, a părăsit partea carosabilă, a lovit un branșament de gaz și a intrat într-un post transformare electric. La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ. Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că în urma producerii evenimentului rutier, conducătoarea autoturismului a rămas încarcerată. Imediat pompierii au acționat, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialelor, pentru scoaterea victimei din autoturism. Aceasta a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la CPU Târgu Neamț”, a precizat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Echipele furnizorilor de gaz și electricitate au fost chemate pentru remedierea avariei.

****Știrea inițială****

Un accident produs pe la ora 11, la Târgu Neamț, în care șoferul s-a izbit cu mașina de o țeavă de gaz, oprindu-se apoi în transformatorul electric de la ieșirea din oraș spre Timișești, pare să fie urmarea unui gest intenționat.

FOTO. Un șofer încarcerat după ce a rupt o țeavă de gaz și s-a izbit de un transformator, la Târgu Neamț

Pompierii de descarcerare l-au scos din mașină și tânărul a fost testat alcoolscopic de polițiștii care fac cercetările la fața locului.

FOTO. Un șofer încarcerat după ce a rupt o țeavă de gaz și s-a izbit de un transformator, la Târgu Neamț

Există martori care ar fi spus că șoferul ar fi vrut să se sinucidă, de fapt. Cert este că nu sunt alte victime. Vom reveni.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...