Bărbat din Bacău, spânzurat la Roman în Pietonal

roman-pietonal-noapteaJoi (20 octombrie) seara, pe la orele 20:00, un bărbat a decis să-și pună capăt zilelor într-un mod oarecum straniu: s-a spânzurat de o balustradă de la intrarea dinspre clădirea Telefoanelor în Pietonalul Ștefan cel Mare din Roman. Stranie este și ora, fiindcă – oricât de necirculat este în ultima vreme pietonalul romașcan – la ora 20:00 tot mai trec oameni prin zonă, dovadă că a și fost descoperit relativ repede. Nu însă în timp util, fiindcă echipajul de pe ambulanță nu a avut de făcut decât să constate decesul. Bărbatul era în vârstă de 46 de ani și, după actul de identitate găsit asupra sa, era din comuna Filipești, județul Bacău. Negăsindu-se nimic altceva edificator, nu se poate aprecia care au fost motivele care l-au împins să se sinucidă și să o facă la Roman… (D.A.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Tânăr fără permis, arestat preventiv pentru un accident cu un rănit la Sagna

Un accident rutier a avut loc duminică, 30 august,...

Neamț. Activități de prevenție și de control intensificate în septembrie

Începând din 7 septembrie, polițiștii rutieri își vor intensifica...

Operațiunea europeană SPEED ajunge în Neamț

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Cardul de sănătate va putea fi folosit și după data de 1 septembrie

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că persoanele...

Ploi în toată țara! ANM anunță averse, descărcări electrice, izolat grindină!

Meteorologii Administrației Naționale anunță o zi de marți (1...