Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Mărgineni, a fost accidentat, în seara de 30 iulie, în timp ce se afla lângă o maşină staţionată pe strada Morii din localitate. Autoturismul care l-a lovit şi-a continuat drumul, iar martorii accidentului au sunat la 112.
„Mai multe echipaje de poliție au fost angrenate pentru prinderea conducătorului auto care a provocat accidentul din localitatea Mărgineni, în urma căruia a rezultat rănirea unui pieton”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto, un bărbat de 30 de ani din Piatra Neamţ, a fost depistat pe raza localității, iar în baza testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat că se afla sub influența băuturilor alcoolice”.
Poliţiştii au stabilit că şoferul băut nu s-a asigurat când a schimbat direcţia de deplasare către dreapta, acroşând autovehiculul staţionat şi în același timp bărbatul de 36 de ani, care se afla lângă autoturism. Conducătorul auto, care avea o maşină înmatriculată în Italia şi probabil este venit în vacanţă, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
C.M.