bani 02Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi, 16 iunie, proiectul iniţiat de Ministerul Educaţiei privind repartizarea pe judeţe a sumelor pentru finanţarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, pentru anul 2016. Astfel, așa cum anunță Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă, în premieră, a fost alocată suma de 68 milioane lei pentru susţinerea integrării a 27.350 copii aflaţi în această situaţie. Totuși, ceea ce uită Guvernul actual sau ceea ce nu-i aduce aminte Ministerul Educației este faptul că, în învățământul de masă, profesorii de sprijin sunt prea puțini la număr pentru a putea face față intervenției în cazul preșcolarilor, elevilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES). Spre exemplu, în județul Neamț, acum, sunt peste 600 de copii cu CES înscriși în învățământul de masă și doar 31 de profesori de sprijin.

Unde se încalcă legea

Activitatea unui profesor itinerant şi de sprijin este normată ca activitate de învăţământ special, conform art. 262 alin. (3) pct. f) din Legea nr. 1/2011.

Potrivit Ordinului 5574, din 7 octombrie, 2011, privind aprobarea Metodologiei privind organizarea serviciilor de sprijin educaţional pentru copiii, elevii și tinerii cu cerinţe educaţionale speciale integrați în învățământul de masă:

Art. 11. – (1) Normarea şi încadrarea profesorilor itineranţi şi de sprijin se realizează astfel: a) un post pentru 8 – 12 copii/elevi/tineri cu deficienţe moderate sau uşoare, integraţi individual ori în grup de 2 – 3 elevi în grupe/clase din unităţi de învăţământ de masă, echivalent normei de predare de 16 ore; b) un post pentru 4 – 6 copii/elevi/tineri cu deficienţe grave, profunde sau asociate, integraţi individual ori în grup de 2 – 3 elevi în grupe/clase din unităţi de învăţământ de masă, echivalent normei de predare de 16 ore. (2) Cele 16 ore/săptămână aferente normei de predare se realizează în activitate directă cu copilul/elevul integrat, în clasă sau în săli multifuncţionale/centre de resurse din unitatea de învăţământ unde este înscris copilul/elevul. Art. 12. – (1) Cel puţin jumătate din activitatea din cadrul celor 16 ore se desfăşoară în grupă/clasă, în timpul activităţilor/lecţiilor de predare-învăţare, în parteneriat cu cadrul didactic de la grupă/clasă.

Cum se poate beneficia de ajutorul financiar

Conform metodologiei de aplicare a hotărârii de guvern, părintele sau, după caz, reprezentantul legal al beneficiarului, solicită în scris, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, acordarea acestor drepturi. Cererea scrisă este depusă la unitatea de învăţământ preuniversitar de masă cu personalitate juridică în care este înscris copilul/elevul/tânărul cu cerinţe educaţionale speciale şi este însoţită de următoarele documente, în copie: certificatul de naştere al beneficiarului, actul de identitate al părintelui sau, după caz, al reprezentantului  legal şi certificatul de orientare şcolară şi profesională.

În conformitate cu HG 904/2014 şi cu Legea nr. 272/2004, art. 129 alin. (1),  valoarea alocaţiei de hrană (lei/zi/copil/tânar) este de 16,60 lei. Valoarea drepturilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive (lei/an/copil/tânăr) este de 498,00 lei pentru grupa de vârstă de la 3 la 7 ani, inclusiv, 611 lei pentru grupa de vârstă de la 7 la 14 ani, inclusiv, 754 lei pentru grupa de vârstă de la 14 la 18 ani, inclusiv, 844 lei pentru grupa de vârstă 18 – 26 de ani, inclusiv.

Unităţile de învăţământ de masă plătesc beneficiarilor sumele aferente reprezentând alocaţia zilnică de hrană în primele 5 zile lucrătoare ale lunii pentru luna/lunile precedentă/e, în funcţie de numărul de zile de şcolarizare şi a prezenţei şcolare înregistrate în luna/lunile anterioară/e. Fac excepţie de la condiţia de acordare a drepturilor în funcţie de prezenţa şcolară, beneficiarii care au certificat de orientare şcolară şi profesională şi care sunt şcolarizaţi la domiciliu şi/sau internaţi în unităţile sanitare.

Cuantumurile aferente drepturilor de care beneficiază copiii/elevii/tinerii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, cu excepţia sumelor reprezentând alocaţia zilnică de hrană, se plătesc până la sfârşitul anului calendaristic.

Prin această hotărăre, se extinde acordarea acestor drepturi şi pentru categoria copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în unităţile de învăţământ de masă, care aplică curriculumul şcolii de masă, în scopul încurajării şi susţinerii frecventării învăţământului preuniversitar şi asigurării incluziunii sociale a acestora, prin accesul la resursele bugetare ale învăţământului pentru aceste categorii de elevi.

Repartizarea fondurilor pe județe: Bacău – 1,54 milioane de lei; Botoșani – 2,21 milioane de lei; Iași – 2,09 milioane de lei; Neamț – 1,25 milioane de lei; Suceava – 2,38 milioane de lei; Vaslui – 1,37 milioane de lei.

Scopul inițiativei

Prin adoptarea acestui act normativ se urmăreşte încurajarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi a copiilor cu deficienţe de învăţare sau cu dificultăţi de adaptare/dizabilităţi să frecventeze învăţământul preuniversitar de masă, sporind în acest fel şansele pentru integrarea lor socială şi garantându-le libertatea de a alege parcursul educaţional considerat cel mai potrivit, adaptat nevoilor fiecăruia. Măsura are şi rolul de a asigura accesul egal la educaţie al tuturor copiilor şi să sprijine copiii şi tinerii cu probleme şi nevoi educaţionale speciale să studeieze în învăţământul public de masă, se mai arată în comunicat.

Sumele repartizate se aprobă din bugetele judeţelor/bugetul municipiului Bucureşti şi vor fi folosite pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerinţe educaţionale speciale, pentru toate zilele de şcolarizare pe anul 2016, constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei. (Marian TEODOROF)

Articolul precedentElevii de la Puieşti au făcut toxiinfecţie alimentară de la apa nepotabilă
Articolul următorGALERIE FOTO Jandarmeria Neamţ creşte boboci
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.