Un băiat, de 14 ani, din Cândeşti, plecat de acasă din ziua de 21 aprilie, a fost recuperat de poliţişti de la o stână din comuna Balcani (Bacău), în această dimineaţă (4 mai). Familia băiatului i-a reclamat dispariţia la poliţie pe 24 aprilie, după trei zile în care l-a căutat prin toate locurile în care ar fi putut fi, fără niciun rezultat. „Din acel moment, polițiștii au demarat verificările și căutările pentru identificarea minorului, care a fost găsit la o stână de pe raza comunei Balcani, din județul Bacău, fiind preluat şi încredinţat familiei”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că minorul s-a deplasat la această locație, unde și-a petrecut timpul, fără a fi victima vreunei infracțiuni”. (C.M.)