Polițiștii acționează pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice
Polițiștii au depistat un bărbat de 41 de ani, din comuna Ghimeș Făget, administrator la o societate comercială, care transporta cu un autocamion cu remorcă cherestea rășinoase, diverse sortimente, pentru care a emis și prezentat un aviz de însoțire a materialelor lemnoase pentru care nu a fost emis cod unic, conform prevederilor legale. S-a dispus măsura reținerii ansamblului auto în cauză până inventarierea materialelor lemnoase si verificarea documentelor prezentate, iar ulterior s-a luat măsura sancționării contravenționale a societății comerciale și confiscarea cantității de 21,36 mc cherestea rășinoase. Materialul lemnos, în valoare de 11 107 lei, ce a fost predat O.S. Comănesti, în vederea valorificării în condițiile legii.
În comuna Poduri pe o parcelă de pădure aparținând unui localnic, polițiștii au depistat în flagrant doi bărbați de 35 și 46 de ani, din aceeași comună, care au tăiat ilegal şi sustras 19 arbori specia carpen. Materialul lemnos, în valoare de 600 lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi lăsat în custodia proprietarului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.
Ieșeni depistați și cercetați pentru pescuit ilegal și transportul peștelui fără documente
Cinci bărbați dintr-o comună ieșeană au fost depistați de polițiștii din comuna Răchitoasa, în timp ce transportau aproape 90 de kg de pește pescuit ilegal din iazurile unei societăți comerciale. La data de 03 martie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din comuna Răchitoasa au identificat cinci bărbați cu vârste curpinse între 20 și 41 de ani, toți din comuna Ciurea, județul Iași, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe drumul comunal 49 Bucsa-Burdusaci. În urma controlului vehiculului polițiștii au stabilit că cei în cauză transportau 6 plase tip setcă din material poliamidă în care se afla cantitatea totală de 88,5 kg. peşte speciile somn, știucă, șalău, crap, caras și fitofag. De asemenea, au fost identificate o barcă pneumatică și alte obiecte folosite pentru pescuit. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că întreaga cantitate de pește a fost capturată ilegal de cei în cauză din iazurile aparținând unei soacietăți comerciale din localitatea Motoșeni, județul Bacău. Peștele a fost restitui societății comerciale prejudiciate, iar celelalte bunuri au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit fără licență sau autorizație și transportul peștelui fără documente legale.
Furt din locuință, soluționat
În urma investigațiilor efectuate polițiștii au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Podu Turcului, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a rezultat că la data de 1 martie a.c., tânărul în cauză ar fi pătruns prin efracție în locuința părții vătămate și dintr-un șifonier ar fi sustras suma de 700 de lei, după care a părăsit imobilul. De asemnea, din cercetări a rezultat că banii au fost cheltuiți de cel în cauză la jocuri și pentru achiziționarea unor bunuri. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Accident rutier cu victimă produs în municipiul Onești
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 16.45, pe strada Republicii din municipiul Onești s-a produs un accident rutier cu victimă. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o persoană de sex feminin de 64 de ani, care conducea un autoturism pe strada Republicii din Oneşti, a acroșat un bărbat de 65 de ani, care se deplasa pe bicicletă în acelaşi sens de mers. Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Atât victima cât şi conducătoarea auto au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Relaţii Publice IPJ Bacău