Ovidiu TENDER
Ovidiu TENDER

Compania Prospecţiuni, acţionar minoritar la RAFO și controlată de afaceristul Ovidiu Tender, va ataca în instanţă hotărârea AGA prin care s-a decis vânzarea la fier vechi a rafinăriei din Oneşti, informează “Ziarul de Bacău”.

“Pe lângă istoria îndelungată, de peste 60 de ani, RAFO Oneşti este şi una dintre puţinele rafinării pe care ţara le deţine la acest moment, iar impactul acestei decizii este unul mult prea mare pentru a fi ignorat – de la importanţa strategică naţională, până la impactul industrial, geopolitic şi social. Să nu uităm că un întreg oraş s-a născut în baza activităţii acestei rafinării. Mai mult decât atât, din declaraţiile unor foşti salariaţi ai RAFO, se pare că starea utilajelor rafinăriei este una foarte bună. În aceste condiţii, compania Prospecţiuni S.A., în calitate de acţionar, îşi exprimă în mod ferm dezacordul privind hotărârea Petrochemical Holding, va lua toate măsurile necesare pentru a lupta împotriva sa şi acuză această decizie fără precedent ca fiind un act de sabotaj împotriva economiei naţionale”, a declarat într-un comunicat conducerea Prospecţiuni, companie deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender.

Rafinăria RAFO Oneşti va fi vândută la fier vechi, după ce firma care deţine participaţia majoritară, controlată de un cetăţean rus, a votat miercuri în AGA o propunere în acest sens pe care a introdus-o pe ordinea de zi la începutul lunii februarie. Terenul rafinăriei urmează să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice.

Articolul precedentNEAMŢ: Peste 7.000 de donatori de sânge în 2014
Articolul următorBACĂU: Explozie pe strada Slănicului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.