Procesul bolnavului care acuză că s-a infectat, în 2008, cu stafilococ auriu în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacau are, pe 28 ianuarie, primul termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Rămas infirm pe viaţă, Ovidiu Istrati a avut câştig de cauza la ambele instanţe din Bacău. Tribunalul a obligat SJU să-i plăteasca bolnavului despăgubiri de peste 500.000 euro, iar Curtea de Apel a menţinut hotărârea primei instanţe. Recurs la ICCJ nu a făcut doar SJU, ci şi tânărul care cere o sumă mai mare drept despăgubiri. În octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău a respins şi apelul SJU, dar şi pe al bolnavului care cerea majorarea daunelor cu 250.000 de euro, motivat de faptul că urmează să fie supus unor noi intervenţii chirurgicale. Infecţia de care suferă de mai bine de şase ani Ovidiu Istrati s-a cronicizat, este rezistentă la antibiotice, a împiedicat vindecarea leziunilor şi l-a lăsat pe bolnav cu un handicap permanent. A fost încadrat în grad II de invaliditate şi primeşte o pensie de 268 lei, faţă de un venit lunar de peste 2.000 lei, cât obţinea când era încadrat în muncă. Procesul continuă la Înalta Curte, dar, între timp, spitalul ar putea fi executat pentru suma stabilită de Tribunal – 521.600 euro. Hotărârea Curţii de Apel este executorie, ceea ce înseamnă că bolnavul poate începe demersurile pentru recuperarea banilor de la SJU.
“Noi am primit adresa de la executor prin care ni se punea în vedere să începem plata. I-am răspuns că, potrivit prevederilor legale, avem un interval de şase luni ca să prevedem suma în buget. Probabil că vom fi aşteptaţi această perioadă. Nu s-a continuat executarea şi noi nu am virat nicio sumă de bani”, ne-a declarat Adrian Popa, managerul SJU.
În ceea ce priveşte recursul la ICCJ, cel mai probabil că SJU va merge pe aceeaşi apărare, respectiv că nu se poate demonstra că stafilococul a fost luat din spitalul din Bacău, aşa cum a motivat şi la Curtea de Apel.
“Nu s-a stabilit cauza infectării cu stafilococ auriu, această bacterie stă în stare latentă oriunde, deci această bacterie putea exista şi pe hainele reclamantului. Nu se ştie dacă stafilococul era de la reclamant, putea să fi fost bacteria în domiciliul sau. Nu se ştie dacă a luat tratamentul adecvat pentru tratarea infecţiei. Există o culpă concurentă a reclamantului, complexitatea stării de sănătate a reclamantului de după accident nu revine spitalului. Au existat mai multe intervenţii chirurgicale, deci pot fi motive de a acorda culpa comuna atât spitalelor, dar şi reclamantului”, spune Gigi Candet, avocatul angajat de SJU la Curtea de Apel.
FOTO: www.desteptarea.ro