teatru animatie bacau

Un incendiu a izbucnit în interiorul clădirii dezafectate a Teatrului de Animaţie Bacău, pompierii care au intervenit pentru stingerea flăcărilor evacuând două persoane aflate în incintă care, ulterior, au fost preluate de un echipaj al Poliţiei Locale, a transmis corespondentul Mediafax. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, incendiul a fost anunţat prin intermediul numărului de urgenţă 112 de către o persoană care o observat că iese fum din interiorul clădirii Teatrului de Animaţie Bacău. În momentul în care pompierii au ajuns la intervenţie, au găsit în incinta clădirii dezafectate a teatrului un bărbat de 21 de ani şi o femeie de 36 de ani, care făcuseră focul pentru a se încălzi. “Incendiul a fost lichidat imediat, fără a afecta clădirea, arzând mai multe deşeuri aprinse de persoanele găsite în interior. Cei doi tineri au fost evacuaţi şi preluaţi de un echipaj al Poliţiei Locale Bacău”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu. Cei doi băcăuani sunt cunoscuţi ca persoane fără adăpost, urmând ca aceştia să fie cazaţi într-un adăpost special amenajat de autorităţi pentru perioada sezonului rece.

 SURSA: Mediafax

Articolul precedentIAȘI: Fiica primarului îşi deschide un nou cabinet notarial. Sediul va fi în centrul oraşului
Articolul următorTÂRGU NEAMŢ: Utilaje de deszăpezire întoarse din drum!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.