Minorul, în vârstă de 5 ani, din comuna Iteşti, suferă de un handicap locomotor şi a fost adus la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Pediatrie – Spitalul Judeţean Bacău, în stare critică şi cu hipotermie. Concubinul mamei a fost cel care a sunat la Ambulanţă, iar când a ajuns la unitatea medicală medicii au constatat că minorul avea echimoze pe corp. A fost supus unor investigaţii amănunţite şi aşa s-a descoperit că prezenta şi un hematom subdural, fiind dus de urgenţă în sala de operaţie.
„Copilul avea hipotermie iar concubinul mamei spunea că unul dintre fraţi i-ar fi dat să înghită un flacon dintr-un medicament. Era în comă, i s-a făcut computer tomograf şi s-a depistat un hematom subdural cu întindere foarte mare. Este în ATI, cu comă de gradul IV, dar cu şanse minime de supravieţuire”, a declarat Mirela Romanet, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean Bacău.
Cei de la spital au anunţat poliţia, iar pâna la sosirea ofiţerilor concubinul a dispărut. O echipă complexă formată din poliţişti şi procuror criminalist a mers la Iteşti, unde a găsit-o pe mamă la marginea satului, în containerul din metal, în care locuieşte cu iubitul şi ceilalţi doi copii, unul de câteva luni şi altul de 7 ani. Femeia a negat că băiatul ar fi fost bătut şi a spus că a căzut din pat. Micuţul a fost examinat şi de un medic legist, însă doar pe cale de anchetă se poate stabili dacă a fost vorba de o agresiune ori de un accident. Cazul a ajuns şi în atenţia celor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău.