laurentiu ganea bacauCurtea de Apel Bacău a admis, vineri, 23 ianuarie, contestaţiile depuse de afaceristul Florentin Gorea şi consilierul judeţean Laurenţiu Ganea (foto) şi a respins propunerea DIICOT de prelungire a arestului preventiv. Instanţa a dispus în cazul celor doi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la 26 ianuarie la 26 martie 2015. Pe durata controlului judiciar, inculpaţii trebuie să respecte mai multe obligaţii: să nu părăsească judeţul, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi, martori sau experţi din dosarul penal. Consilierul Laurenţiu Ganea se afla în arest din noiembrie 2014, după ce a încălcat controlul judiciar dispus de instanţă. El este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, alături de alţi şapte oameni de afaceri.

Articolul precedentBACĂU: Copil de 5 ani în comă la spital
Articolul următorBOTOŞANI: Bătaie pe parcările de lux
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.