* Lui Vasile Conta i s-au oferit 100.000 lei să nu candideze la Cameră!
“Cea mai mare inteligenţă pe care a dat-o până la el neamul românesc”, cum l-a caracterizat Titu Maiorescu, Vasile Conta s-a născut la 15 noiembrie 1845 la Ghindăoani, fiu al preotului Grigore Conta. Succint, biografia lui, seamănă izbitor cu cea a lui Eminescu: amândoi genii, amândoi au murit la vârste tinere, au fost junimişti şi deschizători de drumuri în domeniul lor. Va începe clasele primare la Târgu Neamţ (unde l-a avut coleg în primul an pe Creangă), face gimnaziul la Iaşi (şi-a întrerupt studiile pentru a însoţi, ca şi Eminescu, o trupă de teatru ca sufleor), va avea bursă de studii în străinătate (Belgia), de unde se va întoarce cu diplomă în drept, pe care-l va preda la Universitatea Iaşi, va fi şi deputat dar, pentru scurt timp, şi ministru al învăţământului (Cultelor şi Instrucţiunii Publice). Este creatorul primului sistem filozofic original în gândirea românească (Teoria fatalismului, Teoria ondulaţiei universale, Originea speciilor etc). Din “Viaţa filozofului Vasile Conta”, carte documentară semnată de Mihai David Ghindăoani, apărută la Editura “Crigarux”, aflăm multe informaţii inedite despre cel aniversat astăzi.
Controverse privind locul şi data naşterii
Octav Minar, unul dintre maeştrii falsului documentar introdus în câmpul cercetării literare, cel care i-a schimonosit şi biografia lui Eminescu, afirmă că filozoful s-ar fi născut la Cahul. Ba chiar invocă o notă găsită pe fila unui caiet aflat la Maria Băluşescu, prietena intimă a lui Conta, în care acesta ar fi afirmat că s-a născut la Cahul şi că ar fost botezat la Ghindăoani după un an. Ceea ce a afirmat Octav Minar nu are susţinere, Cahulul fiind în acea perioadă sub imperiul ţarist rus, iar aberaţia susţinută de Minar a fost combătută de actul original, registrul de naşteri al bisericii din Ghindăoani.
Doi ani, cu trupa de teatru Lupescu
Aflat la Iaşi, unde urma gimnaziul, adolescentul Conta pleacă de la gazda sa, profesorul Codrescu, cu o trupă de teatru din Focşani, colindând astfel ţara vreo doi ani. Sufleorul de atunci (sau actorul) Conta fost şi la Piatra Neamţ: “Trupa vestitului actor Lupescu din Focşani a fost şi ea la Piatra Neamţ în mai multe veri, jucând la Teatrul de vară, în nişte case ruinate ale boierului Miloş din mahalaua Bistriţei. Acele case au fost distruse de un incendiu, aşa că Lupescu dădea reprezentaţiile sale pe o scenă improvizată între zidurile rămase goale şi fără acoperiş, iar spectatorii stăteau într-o baracă de scânduri ridicată în faţa scenei” – scrie Dimitrie Hogea, fost primar al oraşului, în “Amintiri din trecutul oraşului Piatra Neamţ”. Se întoarce însă acasă cu teama că va lua bătaie, dar a fost primit cu bucurie de ai săi. Îşi continuă studiile la Iaşi, unde s-au mutat şi părinţii, şi îşi ia bacalaureatul. În octombrie 1869 ia, prin concurs, o bursă de studii în Belgia, iar peste doi ani, la 10 august 1871, obţine diploma de absolvire a cursurilor comerciale “cu distincţiune şi menţiune onorabilă”. La 21 iulie 1872, Universitatea din Bruxelles îl proclamă doctor în drept.
Profesor şi parlamentar liberal incoruptibil
Devine profesor universitar în februarie 1873, îşi face intrarea în Cenaclul Junimea, începe să-şi publice o parte din opera sa filozofică în revistele vremii din ţară şi din străinătate. În 1879 Conta îşi depune candidatura pentru Cameră, candidând în numele Fracţiunii libere şi independente, o grupare desprinsă din Partidul Liberal (iată că şi pe atunci PL avea aripi!). Comunitatea evreiască din Iaşi, temându-se că acesta va câştiga un loc în Cameră, intervine prin prietenul său, doctorul Taussig, oferindu-i o sumă fabuloasă pentru a nu candida, 100.000 lei. Acesta a refuzat. “Eşti un prost, i-a spus doctorul, în loc să iei banii şi să te duci să-ţi cauţi de sănătate, te arunci singur la pierire. Şi pentru cine. Pentru nişte proşti care nu ştiu preţui”. Intrarea lui Conta în Cameră, ceea ce s-a şi întâmplat, însemna respingerea articolului 7 din Constituţie care se referea la dreptul evreilor de fi cetăţeni români. Chiar şi Creangă îi scrie bucuros: “Iubite prietene, nu ştii cât ne-am bucurat noi, ieşenii, de succesul ce l-ai avut în Cameră. Eu, după cum mă cunoşti, parcă înnebunisem de entuziasm şi de, prost oi fi, dar inimă mare ce am. M-am apucat de am ţinut o şezătoare acasă cu Răceanu, Ienăchescu, Mişu Nicşoi şi te-am proclamat cel mai mare orator al nostru. Să trăieşti, că tu faci cinstire Ieşului nostru, oropsit şi blestemat de Dumnezeu şi de oameni. Frate Conta, nu ne uita şi scrie-mi când vii. Cu dragoste, Ion Creangă”. Scurt timp a fost şi ministru al Învăţământului, dar cum proiectul său de lege prin care dorea reforme în domeniu a fost respins, şi-a dat demisia.
Eminescu: “Era din ţinutul Neamţului, acea rasă arhiromână de munteni”
Spre sfârşitul anului 1881 pleacă din nou la Pisa, Italia, unde mai fusese şi de unde se întorsese mai bine cu sănătatea lui din ce în ce mai şubrezită, dar după câteva luni revine. La 21 aprilie 1882, la 36 de ani, firul vieţii sale tumultoase s-a întrerupt. Este adus, din Bucureşti unde locuia pe strada “Stele”, nr. 6, la Iaşi şi înmormântat la “Eternitatea”. Iată ce scria, printre altele, Eminescu în “Timpul” din 25 aprilie 1882: “S-a săvîrşit din viaţă fostul ministru de Culte şi instrucţiune publică Vasile Conta (…) În dealmintrelea fondul caracterului lui era blând şi inteligenţa sa caldă; nici nu se putea altfel, căci era originar din ţinutul Neamţului, din acea rasă arhiromână de munteni care vorbeşte şi cugetă încă şi astăzi precum se scria în secolul al şaptesprezecelea. (…) Conta era un român get-beget şi ca atare onest în fundul inimii lui şi iubitor de adevăr”.
