Doi bărbaţi deja încarceraţi, precum şi alte 6 persoane sunt urmărite penal pentru înşelăciune, iar poliţiştii au documentat întreaga lor activitate infracţională şi au propus trimiterea lor în judecată.

telefon concursul“În urma investigaţiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Crăcăoani şi Postului de Poliţie Crăcăoani au identificat doi bărbați, de 24 și 32 de ani, încarcerați în penitenciare și șase persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, toate fiind bănuite de săvârșirea faptelor, sub diferite forme de participație”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Cele două persoane încarcerate s-au recomandat drept avocaţi sau procurori și sub această calitate oficială au solicitat telefonic bani de la victime, susţinând că rude apropiate ale celor contactaţi (fiică, fiu etc.) au fost implicate în accidente rutiere şi au nevoie urgentă de bani pentru a putea scăpa de pedeapsă”.

După ce intrau în panică, victimele se trezeau cu diverse persoane la uşă, complici de-ai celor care îi sunaseră, care veneau să ridice banii. Prejudiciul în această cauză se ridică la peste 40.000 de lei. (C.M.)

Articolul precedentSălile de mese rămân închise la școala ”Nicu Albu”
Articolul următor12 elevi din Neamţ au plantat stejari în Parcul Memoriei Naţionale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.