iarna-grea-02Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ninsori şi intensificări ale vântului pentru următoarele 24 de ore.

Intervalul avut în vedere de ANM este 12 decembrie, ora 16:00 – 13 decembrie, ora 14:00.

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 80-90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia (inclusiv în zona Municipiului București), local, vântul va depăși la rafală 50-60 km/h, viscolind trecător ninsoarea. Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marți spre miercuri (13/14 decembrie) va fi ger (temperaturi minime sub -10 grade) în nordul, nord-estul, centrul țării, local în sud și pe arii mai restrânse în rest”, avertizează ANM. (ZCH NEWS)

Articolul precedentACTUALIZARE FOTO Traficantul care vindea droguri liceenilor a fost arestat
Articolul următorTrenul Regal, opriri în Bacău, Roman, Paşcani şi Iaşi! Vezi când!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.