0:00

Avem 3.033 de experimentați la Limba română, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Prima rundă a Bacalaureatului s-a încheiat ieri, în cea de-a 3-a zi de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.  Verificarea a avut loc în perioada 10-12 iulie și a vizat 4.334 de candidați înscriși pentru acestă probă. Rezultatele sunt mai mult decât mulțumitoare până acum. Calificativul care a dominat acestă probă a fost „experimentat” pentru 3.033 de candidați la Bacalaureat.  Din totalul de înscriși 910 au primit calificativul avansat și doar 299 au trecut de probă cu calificativul „mediu”. Tot după aceste rezultate avem și primii candidați care au picat sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului din acest an, pentru că nu s-au prezentat. Cei care nu au ajuns la evaluarea de Limba română sunt 92 la număr, mai mulți decât în sesiunea de bacalaureat de anul trecut. Aceștia se pot prezenta la următoarele evaluări, urmând ca în sesiunile următoare să dea diferența. Într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Neamț se precizează că „examenul s-a desfășurat în condiții bune și nu au existat probleme în desfășurarea lui”. Astfel, pentru proba considerată ca fiind cea mai accesibilă din examenul de bacalaureat, nu au existat candidați eliminați, spre deosebire de anul trecut când 2 candidați au fost eliminați din cauza telefoanelor care au sunat în momentul cel mai nepotrivit. La următoarea probă, cea de  evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în județul Neamț nu s-a înscris niciun candidat. Următorul hop pentru absolvenții nemțeni este în perioada 17-21 iunie, când vor fi supuși probei de evaluare a competențelor digitale. Pentru această probă au fost pregătite deja sălile cu calculatoare. Nici la această probă candidații nu vor scăpa de camerele de supraveghere, la fel și profesorii. „În fiecare sală de clasă sunt amplasate două camere video care acoperă tot spațiul în care sunt elevii. Profesorii care fac parte din comisia de supraveghere nu au voie să stea împreună. Nu poate nimeni să scape de camere pentru că ele sunt dispuse în așa fel încât să cuprindă tot spațiul în care se află candidații. Spre catedra profesorilor din clasă nu sunt camere speciale care să focuseze acolo. Nu cred că este vreun profesor care să-și riște pielea și să-și piardă bucata de pâine. Mai mult, dacă s-ar întâmpla ceva la tablă toți copiii și-ar îndrepta privirea acolo și s-ar sesiza acest lucru”, a spus Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct al ISJ Neamț.

Marian TEODOROF

Articolul precedentRămas pe drumuri din cauza inundațiilor
Articolul următor„Achiziţii publice eficiente energetic – noi oportunităţi pentru firme”