Rămas pe drumuri din cauza inundațiilor

petraru 01

Ploile căzute săptămâna trecută în comuna Războieni l-au lăsat pe drumuri pe un bătrân de 75 de ani, din localitate. Rămas fără locuință, Constantin Petraru și-a găsit adăpost în clădirea dispensarului veterinar din centrul comunei. „Casa mea era și așa cam veche, iar ploaia mi-a dărâmat-o. Am rămas în stradă. Nu mi-am închipuit niciodată că o să ajung în asemenea situație. Am crezut că o să mai reziste cel puțin zece ani, dar nu a fost așa. Nu am nicio putere să lupt împotriva soartei. De mâncare îmi mai aduc oamenii, se gândesc la mine. Pentru astăzi am niște borș pe care l-am primit de la cineva. Nu prea mult, că nu vreau să mă îngraș”, spune bătrânul care, în ciuda necazului prin care trece, încă mai are puterea să zâmbească. Primarul comunei Războieni, Sebastian Bogdan Țarălungă, spune că va face tot ce-i va sta în putință pentru a-l ajuta pe bătrân să își reconstruiască locuința. „După un val de grindină, săptămâna trecută ne-au lovit inundațiile. Din această cauză, unui localnic i s-a dărâmat casa. Am considerat de cuviință să facem ceva pentru acest om lovit de soartă, pentru că nu avea unde să se ducă și la cine să stea. Soluția de a-l găzdui în clădirea dispensarului este provizorie. Sperăm să-l putem ajuta să își refacă locuința, chiar dacă este șubredă. Are și el o vârstă la care are nevoie de liniște și de un acoperiș deasupra capului. Cu siguranță că se vor găsi oameni de bine care să-i întindă o mână de ajutor”, a declarat primarul comunei Războieni. Cât privește celelalte probleme cauzate de ploile abătute asupra comunei, primarul spune că se zbate să le rezolve, în limita fondurilor de care dispune de la bugetul local. „Sunt foarte multe de făcut și de pus la punct. În scurt timp, sper să le rezolvăm. Să dea Dumnezeu să nu ne mai lovim niciodată de asemenea probleme!”, a încheiat Sebastian Bogdan Țarălungă.

 petraru 02

Alex SÎRBU

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...