Prefectura Neamţ şi Primăria Roman anunţă, în comunicate separate, cele 9 puncte unde se distribuie apă potabilă, prin intermediul ISU Neamţ, pentru populaţia din Roman. Dincolo de amploarea electorală pe care a luat-o deja situaţia, din cele două informări, emise de două instituţii, care ar trebui să aibă şi credibilitate, se observă existenţa unor… opinii contrare. Primăria Roman apreciază că Apa Serv NU A ANUNŢAT întreruperea apei, pe când Prefectura spune că DA.

roman primaria anunt“Ca urmare a întreruperii neanunțate a furnizării apei de către compania județeană Apa Serv, cauzată de o avarie la rețeaua de alimentare din zona Pieței Centrale, primarul Lucian Micu a dispus convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, unde s-a stabilit asigurarea a 9 puncte de distribuire a apei menajere în sprijinul populației. Astfel, se asigură apă menajeră la următoarele puncte: Primăria Roman – Tosca, Piața Mică, Biserica Sf. Gheorghe, Școala Roman Mușat, Piața Centrală, intersecția străzilor Dumitru Mărtinaș cu Energiei, Școala 8 (Calistrat Hogaș), Școala 6 (Carol I) și Biserica Ștefan cel Mare. Două mașini ale Pompierilor vor trece pe la fiecare punct și vor asigura apa menajeră. Cetățenii sunt rugați să vină cu propriile recipiente”, precizează Primăria municipiului Roman, pe pagina de Facebook.

prefectura avarie roman“Apa Serv a anunțat beneficiarii săi că, din cauza unei avarii apărute la rețeaua de distribuție a apei potabile, se livrează apă cu presiune scăzută, sau chiar se sistează furnizarea apei potabile, în municipiul Roman, sâmbătă, 03.06.2017, începând cu ora 09,00, până la terminarea intervenției. Am luat legătura imediat cu col. Ioan Nițică, inspectorul șef al ISU Neamț, și am trimis în municipiul Roman 3 autospeciale cu apă pentru a deservi populația orașului în 9 puncte din oraș. Acestea sunt: Primăria, Piața Mică, Piața Mare, Sc. Roman Musat, Biserica Sf. Gheorghe, intersecția str. D Martinas – Energiei, Sc. 8 C. Hogas, Sc. 6 Carol I, Biserica Ștefan cel Mare. Fac mențiunea că autospecialele sunt autorizate sanitar de către DSP pentru transportul și livrarea apei potabile către populație, dar recomand, preventiv, tuturor romașcanilor, să fiarbă apa în prealabil, înainte de a o consuma”, conform unui comunicat de presă al Prefecturii Neamţ, postat tot pe Facebook, dar asumat de prefectul Vasile Panaite.

Sigur că ar putea fi vorba doar despre o eroare rezultată din graba de a emite un comunicat de presă despre eveniment, dar, în realitate, sistarea furnizării apei potabile pentru un interval orar relativ mare constituie o problemă de sănătate publică. De aceea, anunţarea sau neanunţarea face diferenţa între responsabilitate şi iresponsabilitate. În acest sens, o clarificare din partea instituţiilor implicate este mai mult decât necesară. Între timp, poate se reia şi furnizarea apei potabile… (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

Articolul precedentEusebiu Tancău este primar peste 6.000 de oameni
Articolul următorAdrian Alui Gheorghe şi Iulian Ghercă au dat în judecată Consiliul Judeţean
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.