Adrian Alui Gheorghe şi Iulian Ghercă au dat în judecată Consiliul Judeţean

Destituiţi după ce n-au trecut de evaluarea anuală, Adrian Alui Gheorghe şi Iulian Ghercă au dat în judecată Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ şi au cerut reintegrarea pe funcţii. Dosarele au intrat pe rolul Tribunalului Neamţ şi vor fi judecate de Secţia I Civilă, ca „litigii de muncă”.  Urmează ca instanţa să decidă dacă s-au respectat procedurile şi, implicit, dacă destituirea celor doi manageri s-a făcut legal.

Adrian Alui Gheorghe şi Iulian Ghercă au dat în judecată Consiliul Judeţean
Iulian GHERCĂ

Comisia care a evaluat activitatea directorului Complexulului Muzeal Judeţean (CMJ) Neamț, din perioada 25 august 2016 (când a preluat conducerea instituției) până în ultima zi a anului trecut, i-a acordat lui Iulian Ghercă nota 6,47. Conform contractului de management, valabil 5 ani, directorul CMJ a fost destituit pentru că a obţinut notă sub 7 la evaluare.

Adrian Alui Gheorghe şi Iulian Ghercă au dat în judecată Consiliul Judeţean
Adrian Alui Gheorghe

La rândul lui, Adrian Alui Gheorghe, care conducea Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” a primit 6,89, deci a „picat” pentru 11 sutimi. Ambii manageri au depus contestaţii, însă notele au rămas aceleaşi. Acum problema evaluărilor a ajuns în faţa judecătorilor.

Singurul care n-a contestat nota şi nici nu s-a adresat instanţei, cel puţin deocamdată, este Liviu Timuş, fostul director al Teatrului Tineretului. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...