Autostrada Moldovei: toate loturile autorizate pentru construire

Vești bune vin de la Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere. Toate cele 13 loturi ale Autostrăzii A8, cunoscută drept Autostrada Moldovei sau a Unirii, au acum autorizație pentru construire.

“Astăzi (13 aprilie – n.r.) a fost emisă Autorizația de Construire pentru #lotul 3 #Mircești-#Pașcani (secțiunea Bacău-Pașcani), iar în data de 2 mai urmează să fie dat Ordinul de #Începere a lucrărilor! Pe lotul de 28,09 km vor fi construite 3 noduri rutiere, 7 poduri, 2 pasaje și 32 de podețe. Constructorul român are la dispoziție 30 de luni și 1,76 miliarde de lei (fără TVA) pentru execuția lucrărilor, finanțate prin #PNRR. Autostrada Moldovei, din care face parte și secțiunea #Bacău-#Pașcani, are o lungime de 320 de kilometri, iar lucrările trebuie finalizate până în anul 2026. În acest moment toate cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei au Autorizație de Construire”, precizează Cristian Pistol, pe contul său oficial de socializare. (Angela Croitoru; FOTO: CNAIR)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bărbat din Neamț, dispărut după ce a plecat spre o unitate medicală din Iași

Polițiștii nemțeni caută un bărbat în vârstă de 51...

Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a

Marți, 8 septembrie 2026, senatorii au eliminat prin vot,...

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...