penitenciarul bacau 02Valentin Chiuaru (21 de ani), din Girov, autorul dublei crima din luna iunie 2015, s-a spânzurat în această dimineaţă (27 ianuarie), în Penitenciarul Bacău, unde era încarcerat.

„A fost găsit la ora 6:20, iar la ora 6,40 medicul a confirmat decesul”, ne-a declarat inspectorul principal Mădălina Mătăsaru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău. „Noi am anunţat familia, Poliţia Bacău şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar în acest moment este o anchetă în desfăşurare, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău”.

Pe 25 noiemebrie 2015, Chiuaru a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, plus 6 luni, rezultate din revocarea suspendării unei pedepse mai vechi. De asemenea, instanţa l-a obligat să plătească daune de 28.000 de lei către o rudă de-a celor doi bătrâni pe care i-a ucis.

Individul a fost arestat pe 11 iunie pentru o tentativă de omor, iar ulterior s-a dovedit că el i-a ucis pe doi soţi, cu vârste de 72 şi 73 de ani, în casa cărora a ajuns din greşeală. Era beat, voia să meargă la altcineva, şi de nervi că nu a nimerit locuinţa, i-a lovit pe cei doi bătrâni, cu parul, până i-a ucis. Cadavrele au fost descoperite pe 8 iunie de vecinii care au sesizat, la un moment dat, că nu i-au mai văzut pe cei doi de câteva zile.

Tot în 2015, în seara de 23 martie, Chiuaru a intrat în casa unei bătrâne, cu intenţia de a fura bani, dar a fost surprins de proprietară şi a bătut-o cu un par. Femeia a scăpat cu viaţă, dar a avut nevoie de 65 de zile de îngrijiri medicale. Pentru această faptă a fost condamnat la 6 ani şi două luni de închisoare. Niciuna din sentinţe nu era definitivă. (C. MIRCEA)

Articolul precedentCine sunt DEMNITARII din conducerea CJ Neamț?!
Articolul următorDIICOT: Grupare evazionistă cu încrengături în Iaşi şi Suceava
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.