Aurel Dumitraşcu: „De atâtea ori ai cochetat cu moartea, încât, într-o zi, poate face greşeala de a veni cu adevărat.”

Au trecut 14 ani fără Aurel Dumitraşcu, dar nu fără scrierile sale. Graţie scriitorului Adrian Alui Gheorghe, Aurel a fost prezent în aceşti 14 ani în librării cum nu au fost mulţi dintre noi. După plecarea sa din 16 septembrie 1990, i s-au publicat lui Aurel mai multe volume de versuri inedite, câteva antologii, jurnalul (4 volume), un volum de corespondenţă etc. Am ales din jurnalul său ceea ce a notat Aurel înainte cu câteva zile să plece în Poezie… (N. SAVA)

Luni, 10 septembrie 1990

Spitalul vechi. Cu Adrian. Aşteptaţi un medic, pentru o consultaţie. O hemoragie nazală, prelungită. Şi gingiile îţi sângerează. Dimineaţa te trezeşti cu gura înnegrită de sânge. O greaţă, fireşte. Pe trup au apărut, în câteva locuri, pete ciudate, gălbui, un soi de vânătăi îngălbenite. Mai sesizasei cândva aşa ceva, undeva deasupra inimii. Două. Dar dispăruseră. În Belgia dispăruse tot răul. Au reapărut. Te-au îngrijorat. Stai cu o fată deosebit de frumoasă. Ţi-e teamă pentru ea, nu pentru tine. E prea tânără şi prea frumoasă ca să-şi rateze zilele cu un bărbat prea bolnav deseori.  Azi urma să pleci în concediu. La Borca. Voiai să scrii, să te odihneşti, să te izolezi o vreme. Şi te odihneşti. Aici. La etajul II. În salonul 129. Nu agreezi acest loc. E şi mizerie. Coşul de gunoi e spart şi de nefolosit. Becuri nu sunt în cameră. De când cu Iliescu şi Petre Roman, nu sunt în toată România. Asta nu-l elogiază cu nimic pe imbecilul de dinaintea lor. Sunt toţi la fel. Puterea. Puterea şi guma de mestecat. Pentru câini. Şi pentru slugi.

Ai observat pe piciorul drept, undeva mai sus de genunchi şi în lateral, dar şi la gât, în stânga, nişte punctişoare roşii. Acele punctişoare te pot panica. Aşa avea şi Costel Loghin, în 1977, cu puţin timp înainte de a muri de leucemie. Medicul (Bogoş), puţin agitat, a trecut pe fişa de internare sindrom hemoragic. SIDA puteai lua numai de la spital, de la o seringă nesterilizată. Te poţi aştepta la orice.

Citeşti ziarele. Ţi-e şi somn. În nopţile trecute ai visat-o pe Lili Cârjă. Avea chipul schimbat. Venisei la Borca. A zis că te conduce puţin spre casă. O nostalgie. Lili e-n cimitirul din Borca. Putredă.

Ţi-au adus o farfurie cu supă. Şi o bucată de pâine. Ai spus „mulţumesc”. Chiar te-ai ridicat din pat. Ca să mănânci. Dar a fost suficient să priveşti şi ţi s-a făcut greaţă. Nu vrei nimic. Ar fi bine să fii cât mai singur.

Îţi pare rău pentru Dana. E prea frumoasă. Şi prea tânără. Şi Paia a venit în oraş. Nu ai văzut-o. Dar parfumul ei umbla prin garsonieră, când ai trecut pe acasă.  Bine c-ai urcat-o pe corabie, adică: bine că e studentă!

Dana şi Paia au venit împreună la tine. Aveau ochii înlăcrimaţi. Aţi vorbit câte ceva. Tu le-ai vorbit despre înmormântări.

Ai observat că, de fapt, ai foarte multe puncte roşii pe picioare, de la genunchi la vale. Şi dureri surde în călcîie.

Până la prima vizită a medicului de specialitate (o doamnă Ţuţuianu – soţia preotului Ţuţuianu, ţi se spune!), îţi poţi închipui orice, mai ales lucruri rele.

Citeşti, în „Jurnalul filozofic” al lui Noica. Dar te gândeşti în altă parte. Şi apoi, nici nu-l găseşti prea adânc. Jurnalele filozofilor ar trebui să fie mai serioase. Mai mult: mi se pare jenantă ideea de jurnal la un filozof. În spitale nimeni nu-şi pierde toleranţa. Tu de ce ţi-o pierzi în marginea unei cărţi?

Pentru că ţi-e teamă de ceva: că n-o să mai ai timp. Măcar timp pentru a te rata.

Doamna doctor, excesiv de amabilă şi grijulie. Te cunoaşte bine, zice. Îşi aminteşte inclusiv internările din anii trecuţi. Tu n-o cunoşti. Ştie, însă, că eşti cam de aceeaşi parte ideologică împreună cu părintele Ţuţuianu (naţional-ţărănist). De fapt, tu nu eşti de partea unui partid anume. Ştii însă perfect împotriva cui eşti.

Ţi-ai recăpătat predispoziţia pentru viaţa exterioară, imediat ce doamna doctor nu s-a arătat prea panicată de punctele roşii şi petele galbene de pe trupul tău.

Ieşeai pe hol şi te uitai la doi nuci de pe coastă, amestecaţi printre alţi copaci. Nucul este numai al toamnei. Îţi place să te uiţi la el. Acum eşti mai senin.

Şi poate că nu pentru tine vrei să trăieşti, ci pentru cei pe care-i iubeşti. Pentru Dana, de exemplu. E suficient să pleci undeva sau să fii în dificultate pentru a te gândi la ea cu o dragoste aparte, o prietenie cu totul specială, nelimitată.

Te gândeai că poate fetele albe (globulele albe) le papă pe cele roşii şi aşa se poate sfârşi totul. Medicul spune că nu e aşa.

Sunt patru paturi aici. Ai prefera să nu mai fie bolnavi care să vină să stea aici cu tine. Ţi-e mai bine singur. Întotdeauna. Trebuie să existe şi o fericire a păianjenilor. Şi ei nu fac nici filozofie. Ei sunt. Le este destul.

Daniel Corbu scoate în editura LUMINA poveştile erotice ale lui Creangă. Ţi-a cerut o prefaţă. I-ai dat-o. O, ce scandalizat va fi târgul! Deja te bucuri pentru scandalul pe care-l vei isca în pudibonzi, în feţele „morale”.

Într-un spital nu există coerenţă. Pentru că sistematic totul se supune accidentului, imprevizibilului. Spitalul încearcă să corecteze, nu însănătoşeşte. N-are cum însănătoşi.

Ţi-e dor de Kundera. Da, „L’insoutenable légèreté de l’être”. Eşti singur. Dar n-ai destulă lumină pentru o singurătate ca a ta.

Marţi, 11 septembrie 1990

În pat. Ţi-au luat mult sânge. O asistentă aliniase douăsprezece sticluţe pentru sânge. Pe fiecare scria „Dumitraşcu”, plus analiza pentru care se recolta sângele. Ştiai că vei ameţi. După prima seringă, a trebuit să te întinzi pe pat. Asistentele şi-au continuat operaţiunea. Te cam doare capul. În diverse puncte. Speri că din cauză că ţi-au luat sânge. Tensiunea, la prânz: 10 cu 8. Nu ai temperatură. Dar gingiile continuă să-ţi sângereze. Şi, constaţi, pe pereţii interiori ai gurii, pe cerul gurii ai un fel de puncte roşii, un soi de mici coşuri. N-are cum să fie totul în ordine.

Peste toate, la mâna stângă, de unde ţi-au luat sânge (au luat şi de la dreapta), un hematom. Sângele nu se opreşte nici după 4 ore. Când te ridici în picioare, locul acela se umflă. Ţii comprese reci. Locul e roşu-vânăt şi are aureolă albăstruie pe o suprafaţă destul de mare. Medicul aşteaptă rezultatele analizelor. Spune că încă nu-ţi dă medicamente, pentru a nu destabiliza starea pe care o ai, până citeşte rezultatele analizelor.

Te doare capul. Auzi clopotele. Ai citit toate gazetele pe care le aveai. Nu vrei nimic. Te simţi stupid. Şi, ca de obicei, al oricui.

 Uneori te concentrezi şi te gândeşti la Dumnezeu. Spitalul este singurul loc în care te poţi gândi profund la Dumnezeu. Când te concentrezi înspre el, toate durerile de cap dispar şi o linişte cum n-ai mai încercat în alte situaţii te inundă. La ce echilibru universal ai acces?

Cel mai important este să nu ai ceva contagios, ceva ce ar fi putut lua şi oamenii pe care-i iubeşti. Ce vină pot avea ei pentru că tu mori?!

De atâtea ori ai cochetat cu moartea, încât, într-o zi, poate face greşeala de a veni cu adevărat. Ar fi păcat, acum, dar nu ştii cu exactitate de ce anume ar fi păcat.

A venit şi John aseară. Puţin speriat. L-ai liniştit. Fiecare moare singur. A revenit şi Paia. Şi Dana. John urma s-o ducă la Borca pe Paia.

Mama te aştepta aseară. E o toamnă frumoasă. Încă nu plouă. Ai văzut ploaia într-un film, acum trei zile. Te-a înduioşat, ai simţit că ţi-e foarte dor de ea.

Evenimentele din Golf, cu nebunul de Saddam Hussein, nu-ţi mai spun mare lucru. Se poate întâmpla orice. Aveţi o minciună naţională. Vă puteţi ocupa de ea.

Uşa salonului are ferestre dintr-o sticlă semi-transparentă. Cei care trec au capetele foarte alungite. Dincolo de uşă e o altă lume.

Te plimbi prin parcul din jurul spitalului. Numai o pisică destrăbălată îţi atrage atenţia.

Medicul care vine la ora 18 îţi spune că „boala asta aşa se manifestă” şi că n-ar fi o problemă. Dar nu-ţi spune ce boală. Nici nu-l întrebi.

Gura continuă să-ţi sângereze. Apa oxigenată pe care ţi-au dat-o nu stăvileşte sângerarea. Vei mai pierde mult sânge.

Dureri de cap. Trec spre seară, în jurul orei 22. Aveai şi doi vizitatori: Giusepe Asăvoaie (Borşa) şi Mihaela Săndulescu (biolog aici la spital). Trecuse şi Delia (?) şi-ţi adusese flori. Şi Adrian.