AUREL BĂEŞU – album documentar, vineri, la Muzeul de Artă

aurel baesu 07 afisAlbumul documentar „Aurel Băeşu”, lucrare realizată de Emil Nicolae şi Lucian Corneliu Agăleanu, va fi lansat, vineri, 30 octombrie, cu începere de la ora 17:30, la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ.

Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ şi al Asociaţiei Lions Club Piatra Neamţ.

Prin amabilitatea dlui. Lucian Corneliu Agăleanu vă oferim textul intitulat simplu ARGUMENT, în care ni se explică motivele care au stat la bază realizării acestui impresionant album documentar:

„În general, artiştii consacraţi, maeştrii adică, sunt prezentaţi publicului prin albume standard, care comentează şi reproduc (selectiv) opera lor majoră. Valoarea e astfel semnalată din punctul cel mai înalt atins de protagonist, acceptată, validată şi, eventual, reinterpretată, de criticii / istoricii de artă. Detaliile, accidentele, ezitările sau ocolişurile din parcursul creaţiei sunt amintite (şi ele selectiv) doar ca puncte de sprijin, uneori ca simple curiozităţi, în cadrul unei demonstraţiei definitive, cu aspect academic. Iată un demers util şi binevenit în scopul întăririi poziţiei şi respectului pe care le-a dobândit arta în structura societăţii umane, după secole de efort.

În cazul pictorului Aurel Băeşu, în completarea retrospectivelor care i-au reunit capodoperele pe simezele muzeale (1966 şi 2005 la Bacău, 1988 la Fălticeni), avem deja albumele semnate de Maria Dumitrescu (1968), Valentin Ciucă (1987) şi Gh. Macarie (2014). Toate au contribuit – cu nuanţările şi adaosurile fireşti, impuse de momentul apariţiei – la fixarea locului cuvenit artistului nostru în istoria artei româneşti.

Pe de altă parte, această misiune fiind deja îndeplinită, am considerat că ar fi potrivit să răspundem interesului pe care amatorul de artă contemporan îl are pentru background-ul creaţiei (ori pentru aşa-numitele „zone secundare”), unde se presupune că s-ar ascunde niscaiva „mistere”. Astăzi se scrie şi se vorbeşte frecvent despre „secretele atelierelor”, deşi nu totdeauna expresia are acoperire în realitate. În fond, avem de a face cu detalii care privesc relaţia artistului cu sine însuşi (respectiv cu „eul creator”), cu familia şi prietenii, cu mediul social. Şi le găsim adesea într-un corpus de referinţe care, în albumele standard, este folosit şi citat, însă fără a i se acorda prim-planul.

În consecinţă, am realizat acest album documentar tocmai pentru a lumina direct rolul jucat de anumite elemente presupus particulare / marginale în configurarea operei lui Aurel Băeşu. Pentru asta am investigat arhive, colecţii muzeale şi private, biblioteci. Dacă se va observa şi proporţia de inedit pe care am adus-o, cu atât mai bine. Oricum, miza proiectului nostru constă în transmiterea convingerii că, dincolo de toate, artistul este / a fost şi el un om…”. (ZCH NEWS)

N.B.: De-a lungul timpului, ZCH NEWS a dedicat mai multe articole pictorului Aurel Băeşu. Le puteţi descoperi tastând cuvintele AUREL BĂEŞU în motorul de căutare al site-ului şi apăsând tasta ENTER.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Pregătiri pentru evenimentul Alege Viață la Piatra Neamț

Astăzi, 14 iunie, în centrul municipiului Piatra Neamț se...

Adrian Veștea, noul premier desemnat după retragerea lui Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea ca...

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...