Au furat 30.000 de lei dintr-o maşină, au fost prinşi după 2 luni

Au furat 30.000 de lei dintr-o maşină, au fost prinşi după 2 luniAutorii unui furt de 30.000 de lei, dintr-un autoturism, au fost prinşi de poliţişti după două luni.

“În fapt, la data de 13 februarie, Poliţia municipiului Piatra-Neamţ a fost sesizată de către un bărbat de 44 de ani, din Piatra Neamţ, despre faptul că în aceeaşi zi persoane necunoscute au pătruns în autoturismul proprietate personală, de unde i-au sustras 30.000 de lei”, a declarat agentul şef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. .

“La data de 5 aprilie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, cei doi în vîrstă de 39, respectiv 44 de ani, ambii din Arad, au fost identificaţi şi reţinuţi în judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Cei doi au fost prezentaţi, sâmbătă, 6 aprilie, Judecătoriei Piatra-Neamţ, iar instanţa a decis: “Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stanciu Gelu Valentin, cercetat în dosarul nr. 711/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 06.04.2019 şi până la data 05.05.2019, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stupariu Cohan Gheorghe, , cercetat în dosarul nr. 711/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 06.04.2019 şi până la data 05.05.2019, inclusiv”.

Cei doi au dreptul să conteste decizia instanţei, însă având în vedere circumstanţele comiterii furtului (au forţat încuietorile maşinii) şi faptul că unul dintre ei are antecedente penale, este puţin probabil să fie lăsaţi în libertate.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora