În dimineața de 19 aprilie, exact la ora 4,44, a fost anunțat un incendiu de amploare la o locuință de pe strada Zimbrului din Roman, proprietatea unor cetățeni de etnie romă. La locul intervenției s-au deplasat 15 subofițeri, cu 3 autospeciale și un autocamion. Pompierii au constatat nu doar că arderea era generalizată, ci și că era pericol de extindere a flăcărilor la o locuință vecină și la o magazie din apropierea acesteia. Dar partea cea mai interesantă, care arată că a fost un incendiu de ”igienizare” a locului, este enumerarea pagubelor.
”Au ars acoperișul, pe o suprafață de 80 mp, aproximativ 10 tone de deșeuri -constând în haine și sticle de plastic, 3 mc deșeuri scândură, un frigider, o mașină de spălat, un televizor și documentele de proprietate și de identitate”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”Pompierii au salvat 4 porci, 2 câini și casa de locuit, precum și magazia din curtea vecină”.
După ce-au stins incendiul, pompierii au stabilit că acțiunea de igienizare a fost declanșată de un conductor electric defect.
C.M.