Răstignirile şi Crucificările au drept contrapunct două remarcabile capete de Profeţi (I şi II), adevărate efigii, primul având expresivitatea unui portret de El Greco, ridurile prelungindu-se firesc şi necesar şi peste tâmple! Un singur ochi, întrebător, pluteşte parcă peste vanităţile lumii. Alt Profet , iluminat, cu mâna dreaptă acoperindu-şi gura, semn de penitenţă pentru un păcat nerostit, dar posibil ne îndeamnă la ascultare.
Într-un diptic, Petru şi Pavel ne privesc dintr-un basorelief interesant ca propunere, inedit ca prezentare. Să reţinem câteva alte basoreliefuri între care un triptic cu Cai.
Citite într-o ordine inversă, moderne, dar parcă străvechi, dintr-o vreme când şi lutul înflorea sunt Terramorfozele, având ca plecare sfera, sămânţa sau chiar oul. În Terramorfoze, pământul se regăseşte pe sine, se refugiază în torsuri, amintindu-ne că suntem întâi ţărână…
Există şi câteva statui clasice, cu subiect religios, între care se remarcă un patetic şi ecumenic Cristos, eliberat de cruce, cu braţele larg deschise, pentru a ne primi, amintindu-ne de celebrul Crist de la Rio de Janeiro. La Bacău o Maică a Domnului, la Sagna o Înviere, o Bunăvestire la Târgu Ocna sunt propuneri ale unui artist important de esenţă neoclasică.
Dar pactul cu cetatea e semnat definitiv prin statuile şi busturile unor personalităţi romaşcane şi/sau naţionale: Sergiu Celibidache, Mihail Jora, Ion Creangă, Miron Costin, Roman I Muşat, dar şi internaţionale: Traian, Moise, Apostol.
Icoanele sunt mai rare, dar nu mai puţin impresionante, detaşându-se un Sfânt Arhanghel Mihail, impresionant prin realizare, prin expresivitate, prin dramatism.
Florin Mircea Zaharescu este un neoclasic, dar cu destule inflexiuni moderne, ajungând în timp la un stil propriu, la o expresivitate unică. Impresionante sunt trecerile de la o specie picturală la alta, de la un stil şi curent plastic la altul.
Când clasic, când romantic, când atins de valenţe impresioniste sau chiar expresioniste (mai ales în grafică), când neoclasic şi monumental, Florin Mircea Zaharescu unifică toate aceste tendinţe contrarii, divergente, printr-un factor comun: o umanitate adâncă, o înţelegere profundă a lumii, o căldură neobişnuită a formelor şi a expresiilor.
Întrebat odată un mare artist plastic care ar fi cel mai fericit dintre artişti, acesta a răspuns fără ezitare: sculptorul. Pentru simplul motiv că opera sa este admirată din toate părţile, de toţi oamenii.
Dacă e aşa, Florin Mircea Zaharescu este un fericit, statuile sale făcând, pentru noi toţi, un necesar recurs la memorie, fiind sămânţe ale istoriei recente sau eterne. Mircea Florin Zaharescu este unul dintre acei artişti rari, pe care şi i-ar dori orice burg, cetate sau comunitate umană.
Lucian STROCHI
