Arsene și Constantin satisfăcuți: Concurs la Spitalul Județean

Spitalul Judetean Piatra Neamt

Președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, a semnat miercuri, 3 iulie, dispoziția prin care s-a aprobat ”Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică al Spitalului Judeţean Neamţ”. Dispoziţia, fără de care nu se putea organiza concursul, a fost comunicată Consiliului de Administraţie al spitalului, iar de aici urmează să fie făcute demersurile organizatorice.

În felul acesta, unul din fitilele de scandal din ultima vreme este dezamorsat, fie și parțial. Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, și Dan Vasile Constantin, președintele Consiliului de Administrație al spitalului, au cerut de mai mult timp organizarea concursului, mai ales că își doresc nespus de mult propulsarea Emiliei Arcan pe această funcție, ca o promovare de pe actualul post al acesteia, de vicepreședinte la Consiliul Județean. Țintele celor doi pesediști par destul de clare: un om cooperant la spital, mai ales când e vorba de lucrări, angajări, etc., și relocarea lui Dan Constantin pe funcția de vicepreședinte CJ, odată promovată Emilia Arcan.

Dan Constantin se declară încântat: ”Sunt încântat, în sfârșit, că se organizează concursul și se termină perioada de interimat. Aștept și rezolvarea problemelor legate de acreditarea spitalului. Din păcate, nu am văzut regulamentul de organizare a concursului, nu l-am primit. Sper să fie în conformitate cu prevederile legale”.

În ce privește jocurile de putere din CA-ul Spitalului, situația pare nedecisă încă, pentru că elementul care făcea diferența în Consiliu, doamna Nadina Simion, lipsește de o bună bucată de timp din viața politică și socială locală.

Până la noi schimbări/mutări/ permutări și negocieri, se fac nominalizările pentru componența comisiei de examinare și a celei de contestații. Pe 8 iulie se bate în cuie cine face parte din fiecare comisie, apoi, până pe 12 august, se fac înscrieri la postul de manager al spitalului. Pe 19 august se va desfășura componenta scrisă a examenului, iar pe 26 august va avea loc susținerea proiectului de management de către fiecare candidat înscris.

Pe 1 septembrie, Spitalul Județean Neamț ar trebui să știe cine-i va fi manager. Dacă va lua cineva concursul…

Valentin BĂLĂNESCU

Autor:

Ultima ora

Elanul revine în România după 200 de ani. Moment istoric în Parcul Natural Vânători Neamț

Revenirea elanului în pădurile României devine realitate, după mai...

Cum ne protejăm anvelopele în timpul sezonului estival

Vara este anotimpul în care mașinile sunt solicitate mai...

Șoferi sub influența alcoolului și accidente în lanț în Neamț. O persoană și-a pierdut viața

Polițiștii din județul Neamț au avut un sfârșit de...