cati la tg neamt 2013

Dosarul Microsoft, în care sunt implicați mai mulți politicieni, inclusiv foști miniștri, din perioada 2003-2010, ai Educației, Comunicațiilor, Finanțelor sau Secretariatului General al Guvernului, pare să atingă, prin rădăcinile sale, și zona Neamțului. A Târgu-Neamțului, mai exact. Tangențiala se face via Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, actualmente senator PSD, care, în acest dosar, este acuzată de DNA de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă si spălare de bani.

Cum se leagă una dintre cele mai mari anchete de corupție, în care termeni cheie sunt ”contracte păguboase”, ”șpagă prin off-shore-uri”, în care se vehiculează ”mită de 20 de milioane de dolari pentru un contract de licențe Microsoft pentru școlile din România”, de un oraș ca Târgu Neamț? Aparent, destul de simplu: prietenia dintre Emil Creangă și Ecaterina Andronescu.

Materializată în diverse prilejuri, pe parcursul mandatelor acesteia la Ministerul Educației, amiciția dintre cei doi are și un episod mai puțin cunoscut, dar semnificativ în contextul în care se fac cercetări în Dosarul Microsoft. Rechizitoriul în ce-o privește pe Ecaterina Andronescu vorbește despre faptul că ar fi condiționat semnarea contractului și de niște calculatoare. Justiția, dacă se va ajunge la faza respectivă, va face lumină în privința doamnei ministru. Întâmplător, sau nu, în 2003, la Târgu Neamț, avea loc un episod în care protagonistă era chiar Ecaterina Andronescu, din postura de ministru donator de calculatoare… Microsoft. Cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la înființarea fostei școli domnești, actuala Școală Domnească ”Grigore Ghica Vodă” nr. 2, Cati Andronescu dăruia două computere. Oricât am încercat să aflăm dacă în documentele școlii se află înregistrată donația respectivă, ne-am lovit de amânări și/sau refuzuri politicoase. Actualul director al școlii, Eugen Pitrinjel, are scuza că lucra în altă parte în perioada respectivă și ne-a îndrumat spre directorul de atunci al școlii, Cătălina Tudose, profesoară de engleză. Aceasta nu-și mai amintește exact detalii despre filantropia ministrului Andronescu, dar s-a declarat dispusă, la o mare nevoie, să caute prin contabilitate dacă s-a făcut vreo donație. Ceva-ceva tot și-a amintit, că Ecaterina Andronescu ar fi ajuns la Şcoala nr. 2 fiind în zona Târgului în vizită la Seminarul Teologic. Și că, de fapt, s-ar putea ca acele două calculatoare să fi fost donate seminariștilor.

Decebal Arnăutu, care, la vremea respectivă, controla orașul din postura de primar și de lider PSD, își amintește cu extrem de multă claritate momentul: ”Confirm că fostul ministru al Educației, doamna Ecaterina Andronescu, a adus două calculatoare la Școala nr. 2, actuala Școală Domnească «Grigore Ghica Vodă». A anunțat acest lucru și la microfon, când a ținut discursul, în 2003, la împlinirea a 150 de ani de la înființarea școlii. Acum nu mai știu dacă cei de la școală au înregistrat sau nu cele două calculatoare în vreun act oficial din contabilitate”.

Dați fiind anii scurși de la acel moment, este foarte posibil ca amintirile să fie bine arhivate, după cum la fel de posibil este ca acte oficiale să nu fie deloc arhivate. Să nu uităm că festivitatea din 2003 a fost una pătrunsă de emoție, alături de ministrul Ecaterina Andronescu fiind acum Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei. Este cert că doamna Andronescu a lăsat scris un mesaj de gratitudine în cartea de onoare a școlii (vezi foto 1), după cum a lăsat unul și 10 ani mai târziu, în 2013, când a venit din nou la Târgu Neamț și s-a afișat cu toată floarea social-democrată de la județ, în frunte cu deputatul Arsene și generalul Viorel Stan (vezi foto 2). (C.T. STURZU)

Articolul precedentHopa! Adeziuni fără voie
Articolul următorEPOCA DE PIATRA NEAMȚ