arestat catuse 2Constantin Mihai (32 de ani) din Valea Ursului a fost arestat de Judecătoria Roman, pentru că n-a respectat condiţiile impuse prin măsura controlului judiciar sub care se afla după ce-a comis o agresiune.

Admite sesizarea formulată de Poliţia mun. Roman – Biroul de Investigaţii Criminale, în calitate de organ desemnat cu supravegherea inculpatului, şi în consecinţă: În condiţiile art. 215 alin. 7 teza I din noul Cod de procedură penală (NCPP), cu referire la art. 242 alin. 3 NCPP şi art. 223 alin. 2 NCPP, înlocuieşte măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 155 din 1 martie 2021 a Judecătoriei Roman, definitivă prin necontestare (dosar asociat nr. 58/291/2021/a2), faţă de inculpatul Mihai Constantin, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3957/P/2020 din 6 ianuarie 2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Potrivit art. 233 alin. 2 NCP durata măsurii arestării preventive curge de la data punerii în executare a acesteia. Prezenta încheiere se comunică inculpatului, Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, Postului de Poliţie al com. Valea Ursului, jud. Neamţ, Poliţiei mun. Roman (BIC), IPJ Neamţ (SIC, SAESP, cazierul judiciar), Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Roman, Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră”, a decis instanţa.

Constantin Mihai este cercetat pentru că a lovit, cu un cuţit, un bărbat într-o Staţie CFR. Iniţial a fost lăsat în libertate, dar sub control judiciar cu nişte obligaţii ferme, dar după ce poliţiştii au constatat că nu respectă condiţiile, au propus arestarea lui, ceea ce instanţa a şi dispus. În ziua de 28 aprilie, individul a fost ridicat şi condus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ.

C.M.

Articolul precedent5 percheziţii în Neamţ şi Mureş pentru prinderea unui spărgător de case
Articolul următorÎntre 500 şi 1000 de lei pentru aprinderea focului în Parcul Naţional Ceahlău