După incendiul de pădure din comuna Oituz (Bacău), la care zeci de pompieri și lucrători silvici lucrează de o săptămână la stingere, și în județul Neamț s-a produs un incendiu ce s-a întins pe 10 hectare de la marginea pădurii din Tazlău.
Incendiul a fost anunțat, ieri, 5 noiembrie, în jurul orei 12 și în această dimineață, 6 noiembrie, pe la ora 11 pompierii erau încă în zonă pentru stingere. Ieri au acționat pompierii Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere, voluntarii din localitate cu o autospecială de stingere și lucrători de la Ocolul Silvic Tazlău. Pe parcursul nopții au rămas pentru supravegherea zonei un echipaj de pompieri militari și lucrători de la Ocolul Silvic, potrivit lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. cauza incendiului va fi stabilită la finalul misiunii.
Angela Croitoru