Ar putea să dispară aragazul pe gaz

În viitorul nu foarte îndepărtat este foarte posibil ca banalul aragaz alimentat cu gaz metan să devină istorie, deoarece Uniunea Europeană (UE) intenționează să-l interzică, pe motiv că ne pune viața în pericol.

Măsura se bazează pe un studiu al Organizaței pentru Cercetări Științifice Aplicate (TNO), care arată faptul într-o bucătărie obișnuită, fără un sistem de aerisire mecanică, se produc noxe dăunătoare pentru sănătate. Concret, gătitul la aragaz degajă dioxid de azot (NO2), peste normele impuse de UE.

Ar putea să dispară aragazul pe gazTestele de laborator au evidențiat faptul că în timpul gătitului la aragazul pe gaz se produce monoxid de carbon, particule în suspensie, dar și alți poluanți care pot afecta grav sănătatea oamenilor, în special a copiilor. Asta în condițiile în care mai mult de 100 de milioane de cetățeni din UE gătesc cu aragaz pe bază de gaz metan, incluzând mai mult de jumătate din gospodăriile din Italia, Franța, Spania, Olanda, România și Ungaria.

Asociația Medicală Americană a subliniat recent că aragazele care folosesc gaz metan sporesc poluarea aerului din gospodărie, precum și riscul de astm și severitatea acestuia la copii. Și din cauza crizei energetice mulți reduc aerisirea pentru a face economie la căldură și implicit la bani. Conform TNO, cercetările anterioare au făcut legătura între utilizarea gazului metan și tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD) la copiii de vârstă mică. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...