Bursele de merit ale elevilor pentru luna februarie vor fi plătiți vineri, 15 martie, după ce au fost virați către inspectoratele școlare și școli, din bugetul Ministerului Educației.
La nivel național vor primi această bursă aproximativ 516.000 de elevi. Din județul Neamț sunt 12.726 de beneficiari, potrivit informațiilor furnizate de Ana Socea, inspector general școlar adjunct al ISJ Neamț. Numărul beneficiarilor a crescut față de decembrie, când au fost acordate 10.864 de burse de merit, pentru că între timp a apărut o modificare legislativă, aplicabilă de la 1 ianuarie anul acesta, prin care bursa se acordă și elevilor de clasa a V-a și celor de clasa a IX-a care întrunesc condițiile. ISJ Neamț spune că a achitat la zi toate aceste burse.
Cuantumul bursei de merit ce va fi acordată elevilor nemțeni, inclusiv olimpici, pentru luna februarie, este de 342 de lei, calculată potrivit unei formule în care sunt incluse numărul zilelor de școală și al celor de vacanță.
A.C.