0:00

“Apostolul”, număr de vacanţă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* Mihai Mancaş: “Fiecare dimineaţă pe care o întâmpin este un dar nesperat de la Dumnezeu

Deşi numărul 168 al revistei “Apostolul” (iulie-august, 2014) poate fi numit “de vacanţă”, articolele din interiorul său ne contrazic: nimic în el festiv, estival sau pe teme de magazin, cum ne-a aştepta la un număr al revistei apărut în vacanţa şcolară. Se vede că problemele dascălilor nemţeni şi îngrijorările lor permanente faţă de viaţa şcolii nemţene şi de soarta generaţiilor de şcolari care vin rămân aceleaşi şi pe timpul vacanţei şcolare. Unele, multe, dintre acestea sunt trecute în revistă de prof. Gabriel Ploscă, preşedintele SLLICS Neamţ în interviul acordat revistei, iar alte sunt dezbătute în celelalte pagini de prof. Maria Magdalina, A. Opriş, Dumitru Rusu, Mariana Roşanu (interviu semnat de Monica Cristea) ş.a. Nu lipsesc din acest număr semnăturile colaboratorilor consacraţi, prof. Constantin Tomşa, Emil Bucureşteanu, Mihail Floroaia, Nicolae Florian (care creionează cu talent şi exactitate profilurile dascălilor Gheorghe Cucescu şi Alexandru Moisei, care au activat, la început de secol XX, la Şcoala Vânători-Neamţ).

Răspunzând urărilor revistei, la cei 81 de ani împliniţi, profesorul Mihai Mancaş trimite o emoţionantă scrisoare din care cităm un fragment: “Până la vreo cincizeci de ani, eram convins că viaţa mea cam pe acolo se va opri. Asta poate şi pentru că părinţii mei, pe care nu i-am cunoscut cu mintea maturului, dar i-am iubit şi îi iubesc cu fanatism, au plecat de lângă mine prea devreme, tineri încă. De aceea, prin 1983 mi-am scris primul testament, de mână, cu pixul. L-am pus sub sticlă şi l-am uitat acolo, unde zace şi azi. De atunci, din ziua de 18 iulie 1983, sunt convins că fiecare dimineaţă pe care o întâmpin este un dar nesperat de la Dumnezeu, poate la rugămintea părinţilor cei duşi acolo. Şi iată că s-au făcut 81! Am fost un norocos. Într-o lume smintită, cu războaie, luptă de clasă, birocraţie, carierism, hoţie individuală şi de stat, aceasta de pe urmă exercitată de marile puteri ale lumii în paguba bietei mele patrii, am făcut totuşi aproape ce am vrut, cum am vrut şi când am voit, ajutat de soartă, mai ales de o soţie care mi-a suportat, de vreo 62 de ani încoace, toate mofturile şi păcatele vrute şi nevrute, de o fiică iubitoare, căreia îi cam datorez atingerea acestei vârste de adjunct de patriarh şi de o nepoată la care mă uit ca la o minune a bătrâneţelor mele fericite. Am avut şansa uriaşă a unei meserii frumoase, izvor de prietenii, de neuitare din partea multora, de foarte puţine vorbe crucişe, de multe cuvinte care îmi vin mereu de-a dreptul la inimă. Nu am alcătuit liste şi statistici, dar sunt mândru derealitatea că foarte mulţi ucenici ai mei şi-au depăşit dascălul: o armie de oameni de carte, de iniţiativă şi de suflet! Asta nu mi-o poate lua nimeni, niciodată. Non omnis moriar! La bătrâneţe, când trebuia să trec la  odihnă, poate chiar la cea veşnică, am adăugat încă opt cărţi celei scrise pe când aveam doar 23 de ani. Asta ca să se bucure acolo, sus, cei care mi-au condus mâna şi mintea către literatură: mama, Victor Savin, Constantin Borş, Haralamb Mihailescu şi mai ales Dumitru Almaş – bădia Tache, veşnicul meu mentor. De aceea, mulţumindu-vă plat şi banal, că altcum nu ştiu, pentru urările dumneavoastră, scrise cu atâta dragoste!, repet drept replică ceea ce ar trebui să fie un principiu fundamental al existenţei noastre: Bucuraţi-vă că trăiţi! Mihai

Revista găzduieşte în câteva din cele 20 de pagini o parte din proiectele iniţiate de profesorii noştri, proiecte care vor contribui la schimbarea în bine a învăţământului nemţean. (N. SAVA)

Articolul precedentApostolul hanganilor: Teoctist Galinescu
Articolul următorMicrobuze școlare, pe „adresa” greșită