Luni, 16 iulie, majoritatea celor care s-au prezentat la Administrația Finanțelor Publice din Piatra Neamț au dorit să depună la ghișee declarația unică pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale, în format pe hârtie. A fost ceva aglomerație de dimineață, dar spre amiază la ghișee mai erau doar câteva persoane. Potrivit estimărilor, în jur de 6.000 de persoane fizice din Neamț mai aveau de depus declarația unică înainte de prelungirea termenului de depunere. Blocarea platformei online Spațiul Privat Virtual prin care se pot transmite gratuit declarația unică și anexele a făcut ca ANAF să pună la dispoziție o aplicație separată exclusiv pentru depunerea online a acestor documente, ce poate fi accesată direct de pe prima pagină a site-ului ANAF – AICI.
Funcționarii de la biroul Asistență Contribuabili de la AFP Piatra Neamț ne-au declarat că sunt puțini cei care vin să ceară informații despre modul în care se completează formularul ori care vin să se înregistreze în Spațiul Virtual Privat. “De când a fost prelungit termenul de depunere a declarației pentru data de 31 iulie, nu a fost foarte aglomerat, oamenii sunt obișnuiți să vină aproape de expirarea termenului de depunere”, a spus funcționarul.
Tot de la biroul Asistență Contribuabili poate fi solicitată, gratuit, declarația unică, formular ce are 6 pagini, și pot fi cerute lămuriri. În format pe hârtie declarația se găsește la orice unitate teritorială fiscală sau poate fi descărcată de pe site-ul ANAF. Cei care folosesc platforma online au o reducere de 5% din impozitul pe venit, dacă este plătit integral până la data de 15 martie 2019. La sediul AFP Piatra Neamț este și un calculator disponibil celor care vor să se înregistreze în Spațiul Privat Virtual. (C.I.)