Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Neamt anunţă că a demarat Campania de plată în avans a fermierilor, care au depus cereri unice de plată anul acesta.

apia prezentare“Cuantumurile pentru anul de cerere 2022 au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022 privind stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și prin Hotărârea de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022. În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2022/1352 statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale”, a declarat Mihai Dorneanu, directorul APIA Neamţ.

apia siglaÎn Neamţ, au fost depuse anul acesta 22.309 cereri unice de plată, dintre acestea toate cererile eligibile pentru avans vor intra la plată. Campania de plăți în avans se desfăşoară în perioada 16 octombrie-30 noiembrie 2022, APIA urmând să finanţeze fermierii cu peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din FEGA, cât şi pentru măsurile finanţate din FEADR. (Angela Croitoru)

Articolul precedentE oficial! Funcţionarii publici pot munci o săptămână online
Articolul următorAtenţie şoferi! Site fals pentru încasarea rovinietei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.