Reprezentanții Apa Serv și ai asocierii Tahal Consulting Engineers LTD și Romcapital Invest SA au semnat marți, 27 septembrie, contractul „Asistenţă Tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț, în perioada 2014-2020”.
„Durata contractului este de 71 de luni, valoarea acestuia fiind de 47.590.000 lei. Prin implementarea acestui proiect se va asigura dezvoltarea infrastructurii pentru judeţul Neamţ, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele asumate faţă de Uniunea Europeană”, a spus Cătălin Dughir, directorul companiei Apa Serv.
Contractul se va desfășura în două etape, prima presupunând pregătirea aplicației de finanțare, a documentațiilor de atribuire a proiectului și a detaliilor de execuție. Etapa a doua constă în managementul propriu-zis al proiectului, asigurarea de asistență tehnică din partea proiectantului și supervizarea lucrărilor.
„Suntem onoraţi că avem ca partener compania Apa Serv. Vom asigura toate condiţiile, resursele umane şi materiale pentru ca acest proiect să fie un succes. Scopul este de a atrage fonduri de la Uniunea Europeană. Suntem susţinuţi de acţionarul majoritar din Tel Aviv. Avem şi resursele umane necesare, în acest proiect urmând să fie implicați 80 de specialişti în diversele etape ale acestui contract”, a spus Serge Oană, reprezentantul Tahal Consulting.
Cum apele sunt tulburi în ultima perioadă în ceea ce privește Apa Serv, directorul companiei a ținut să sublinieze, din nou, importanța sprijinului pe care administrația locală îl poate acorda: „Factorul politic trebuie să înţeleagă că, pentru succesul acestui proiect, trebuie să lase de-o parte toate răutăţile. Consultantul va trebui să obțină o serie de avize ca urmare a unor hotărâri de Consilii Locale sau de Consiliu Județean pentru a definitiva aplicația de finanțare. Riscăm să nu prindem finanţarea europeană dacă apar sincope pe parcursul derulării proiectului, deoarece se merge pe «primul venit, primul servit»”.
Proiectul presupune investiții de 185 de milioane de euro, dar asta nu înseamnă că prețul plătit de populație pentru un metru cub de apă va scădea, după cum a anunțat tot directorul Apa Serv.
„Va exista o strategie de tarifare pentru perioada de implementare, care va fi prezentată atunci când o vom avea. La ora actuală nu se poate scădea prețul la apă. Scăderea prețului s-ar putea să pună în pericol inclusiv fondurile pe care le-am accesat în trecut și să nu le prindem pe cele viitoare. Prin scăderea prețului la apă se încearcă înșelarea cetățenilor numai de dragul de a câștiga capital electoral. Dacă vrem să facem investiții, nu o vom putea face scăzând prețul. Protecţie socială pot face cei din UAT-uri”, a adăugat Cătălin Dughir.
Rămâne de văzut dacă semnarea respectivului contract va influența în vreun fel planurile celor de la județ de a-l schimba pe directorul companiei de apă, lucru adus în prim-plan în ultima perioadă. (Andreea AMARIEI)
A, avem apă la moară! Deci tot alții sunt de vină dacă se întâmplă ceva, nu ei care sunt incompetenți! Politicul și președintele Arsenie sunt deja vinovați, Păcală nu mai are cum fi că nu mai e la Apa Serv. Tare Generalul! Bravo!