Constantin Ștefan, fostul jucător al echipei Dinamo București, este noul antrenor principal al echipei feminine de handbal CSM Roman. Până a veni la cârma formației din orașul de la malul Moldovei, tehnicianul născut în anul 1968 a mai antrenat echipele masculine HC Odorheiu Secuiesc, HCM Constanța, U Cluj, Poli Timișoara și Dinamo și echipa feminină HCM Râmnicu Vâlcea. Constantin Ștefan a semnat un contract pentru un sezon cu drept de prelungire.
”Obiectivul este același ca în fiecare an și anume poziționarea pe unul din locurile I-V și calificarea într-o cupă europeană. Lucrăm în aceste zile pentru a definitiva lotul astfel încât începând cu sezonul viitor să avem o echipă competitivă. Mai mult decât atât, am solicitat federației europene înscrierea într-o competiție inter-cluburi. Așteptăm în perioada următoare un răspuns pentru a ști în care din cupele europene vom activa, în Cupa EHF sau în Cupa Challenge”, a declarat Lucian Micu, primarul Romanului.
Între timp, la CSM Roman au fost realizate și o serie de transferuri care mai de care mai importante. În primul rând o amintim pe Ana Miriam de Sousa (inter), o jucătoare de culoare, de origine portugheză, născută în 23 aprilie 1985, în Lisabona. Au mai venit Ana Maria Simion, extremă dreaptă și în sfârșit pivotul Alexandra Iovănescu, după două tentative nereușite. Totodată s-a întors la formația nemțeană și portărița Andreea Polocoșer. ”Nu ne vom opri aici cu transferurile”, a ținut să precizeze Lucian Micu.
După încheierea campionatului trecut de la CSM Roman au plecat Georgiana Stoleru-Martin, Irina Glibko, Clara Vădineanu, Cynthia Tomescu și Raluca Ivan Agrigoroae. (Ana MOISE)