Antonia Cerbu și Ana Maria Sticea – performerele anului

Antonia Cerbu, Andreea Otea, Nicu Bocancea, Andreea Sticea si Ana Maria Grapinoiu

Cu două zile înaintea Galei Sportului Nemțean – 2013, publicăm numele celor mai bune sportive ale anului, încercând să devansăm manifestarea organizată de Direcția pentru Sport Neamț. Canotoarele Antonia Cerbu și Ana Maria Sticea, campioane mondiale de junioare, sunt performerele anului, care se va încheia peste câteva zile. Cele două sportive sunt și campioane europene și vor fi recompensate, cu diplome din partea DTS Neamț și cu bani din partea Consiliului Județean.

”Timpul pentru antrenament înaintea Campionatului European a fost foarte scurt, doar două săptămâni. Aici au participat 27 de țări. Era primul meu concurs internațional, aveam emoții foarte mari, noaptea numai asta visam. În urma probelor preliminarii, ne-am clasat pe primul loc, lucru care ne-a dat foarte mare încredere. Și în finală tot pe locul I am ieșit. Atunci ni s-a cântat pentru prima dată imnul național. A fost o senzație de nedescris, îmi curgeau lacrimile și nu puteam conștientiza, practic, că sunt acolo”, povestește Antonia Cerbu.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...