Antonescu: Iohannis va fi, mai devreme sau mai târziu, premier

antonescu 02

“Îi transmit domnului Victor Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea ce este dreptul nostru şi ceea ce este spre binele domniei sale, să îl aibă pe Klaus Iohannis vicepremier, decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Johanis să devină premier, evident în locul domniei sale” – Crin Antonescu

Ponta: “PNL nu mă va găsi recăsătorit, ci va avea locul acolo”

“Corect, faţă de alegători, faţă de principiile democratice, ca dacă Guvernul nostru nu mai merge înainte, şi nu mai merge pentru că domnul Ponta nu suportă să fie domnul Iohannis ministru acolo unde vrem noi, nu acolo unde vrea domnia sa, atunci domnul Ponta ar trebui să demisioneze şi, după aceea, cu cel mai mare partid în spate, cu această posibilă majoritate de care vorbim, să solicite un nou mandat, ca să nu vorbim de alegeri anticipate, care ar fi cele mai corecte, dar care poate nu sunt de recomandat într-un context destul de agitat internaţional”, a spus Antonescu, în emisiunea “După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV.

ponta bruxelles

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a precizat că, în cazul ruperii USL, va prezenta în Parlament un program de guvernare care va prelua cu exactitate programul USL, dar că e dispus să primească PNL peste 1-3 luni. Ponta a afirmat că Uniunea Social-Democrată are o majoritate fragilă, ce îi permite însă să guverneze în cazul ruperii USL, dar că pentru el este important să se ţină de cuvânt şi faţă de UDMR, amintind că a invitat minoritatea maghiară să facă parte din Guvern în 2012. El a precizat astfel că îşi va asuma continuarea guvernării, dar că este dispus să primească din nou PNL la guvernare peste una, două sau trei luni., dacă liberalii vor să se retragă acum. “PNL nu mă va găsi recăsătorit, ci va avea locul acolo. Poate peste 1-2-3 luni repunem familia înapoi”, a spus Ponta la Antena 3.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...