ANPIS: beneficiarii tichetelor de energie primesc sprijinul automat și în 2026

Tichetele de energie în valoare de 50 de lei, destinate plății facturilor la electricitate, vor fi acordate în continuare până la finalul anului 2026. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială anunță că actualii beneficiari nu trebuie să depună o nouă cerere.

Instituția precizează că sprijinul se prelungește automat pentru cei deja înscriși în program. O nouă solicitare este necesară numai dacă apar schimbări privind domiciliul sau componența familiei, iar actualizarea trebuie făcută prin aplicația EPIDS.

De acest ajutor pot beneficia persoanele singure cu venituri nete lunare de până la 1.940 de lei, familiile cu un venit net de cel mult 1.784 de lei pe membru, precum și persoanele care au domiciliul în România sau care pot dovedi că locuiesc legal în țară.

Suma acordată este de 50 de lei lunar, iar banii pot fi utilizați în termen de 12 luni de la ultima încărcare. Sprijinul nu se oferă cash și nu este virat în cont bancar, ci poate fi folosit doar pentru plata facturilor, la oficiile poștale, pe baza facturii.

Pentru detalii suplimentare, ANPIS pune la dispoziție numărul de telefon 021 9309 și adresa de e-mail sprijinenergie@mmanpis.ro.

FOTO ANPIS Facebook

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...

    Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident

    Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...