Daune de 395.000 de euro pentru uciderea unui copil pe trecerea pentru pietoni

Curtea de Apel Bacău a acordat despăgubiri record familiei unui copil de 10 ani care a fost ucis într-un tragic accident care a avut loc în localitatea Traian din comuna Săbăoani (amănunte aici ). Firma la care era asigurat autoturismul implicat în accident trebuie să achite către familia victimei despăgubiri morale care se cifrează la 395.000 de euro. De menționat este faptul că instanța de fond, Judecătoria Roman, acordase daune morale care se cifrau la 145.000 de euro. Decizia a fost contestată de familie care a obținut o sentință definitivă de majorare a despăgubirilor.

Tragicul accident a avut loc pe 2 ianuarie 2022. În jurul orei 18:45 minorul de 10 ani, însoțit de bunica sa, au traversat strada pe marcajul pietonal din apropierea bisericii ortodoxe. Atunci un bărbat de 28 de ani, din Tămășeni, aflat la volanul unui autoturism care venea dinspre Tețcani, nu a observat pietonii și a lovit copilul în plin, aruncându-l în șanțul betonat de pe margine drumului. Victima a suferit leziuni în urma cărora a decedat pe patul de spital pe 5 ianuarie 2022. Cercetările au relevat faptul că drumul era prevăzut cu marcaje și indicatoare rutiere, asfaltul era neted și uscat, iar iluminatul public funcționa. Acuzatul a văzut pe banda de la marginea drumului o autoutilitară oprită, dar nu a frânat și și-a continuat drumul lovind copilul în plin. Expertiza a stabilit că avea o viteză peste limita legală, aproximativ 78 km/h.

Pe parte penală acuzatul a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, plus 80 de zile de muncă în folosul comunității. Judecătorii au mai acordat familiei victimei suma de 26.000 de lei cu titlu de daune materiale, iar acuzatul trebuie să mai achite circa 4.000 de lei către o clinică din Iași, plus 3.100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...