ANI: Iliescu şi Vîntu, de la Agapia, în conflict de interese administrativ

Doi consilieri locali din comuna Agapia au fost declaraţi în conflict de interese administrativ, joi, 14 aprilie, de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

ANI apreciază, într-un comunicat de presă, că Mihai Iliescu „în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea unei hotărâri a Consiliului local al comunei Agapia privind arendarea pășunilor. Ulterior adoptării acestei hotărâri, soţia persoanei evaluate a încheiat un contract de arendă cu Primăria comunei Agapia (durata închirierii fiind de 5 ani). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001 și art. 75, lit. a), art. 77, alin. (1)  şi (2) din Legea 393/2004”.

În conflict de interese administrativ, potrivit ANI, se află şi Gheorghe Vîntu, tot consilier local în Agapia. “În perioada exercitării mandatului de consilier local a votat pentru adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local Agapia privind închirierea pășunii comunale Agapia, ulterior fiind încheiate două contracte de concesiune între Primăria Agapia și Asociația Crescătorilor de Animale Rachitis Agapia – Neamț, în cadrul căreia VÎNTU GHEORGHE deţine calitatea de asociat. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001 și art. 75, lit. f) şi  art. 77, alin. (1)  şi (2) din Legea 393/2004”, potrivit comunicatului ANI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...