Doar urgențele mai sunt soluționate de angajații Casei de Asigurări de Sănătate, care din 2 noiembrie au reluat protestul declanșat în luna iulie 2023. Principala nemulțumire a angajaților din sistem este nemajorarea salariilor din anul 2018, mai ales că proiectul propus în vara acesta a fost retras în luna iulie și nu a fost înlocuit cu alt normativ.

cas protestLiderul sindical al CAS Neamț, Mihai Neculai declară că s-a suspendat activitatea și este doar o oră program de lucru cu publicul pentru a fi preluate doar cazurile urgente. ”Acest protest se desfășoară cu încetarea activității zilnic, între orele 9-16, iar programul de lucru cu publicul este doar în intervalul orar 8-9, când ne străduim să rezolvăm doar urgențele. În această acțiune avem sprijinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a Blocului Național Sindical fiindcă principala noastră nemulțumire este faptul că salariile nu au fost majorate din anul 2018, iar rata inflației în acest timp este de 46%. Protestăm până când guvernanții ne vor lua în seamă, având în vedere că proiectul de act normativ a fost retras în luna iulie și între timp nu s-a mai decis nimic. Așteptăm și noi vești de la București, poate vor fi stabilite negocieri. Noi vrem să lucrăm, nu să protestăm!”, declară liderul sindical nemțean Mihai Neculai.

Urgențele ce sunt soluționate sunt solicitările pentru carduri de sănătate și de adeverință a calității de asigurat în sistemul public de sănătate.

C.I.

Articolul precedentBebeluș de 5 luni rănit în accident
Articolul următorPiatra-Neamţ: Dosare noi pentru acordarea venitului minim de incluziune