0:00

Andrei Pavel – atacantul de care are nevoie Ceahlăul?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Toate echipele din prima ligă își doresc să se întărească în această vară cu atacanți. Printre acestea şi FC Ceahlăul. Oficialii clubului nemţean își doresc același lucru încă din pauza competițională din iarnă, dar un atacant de rasă, care să poată fi transferat liber de contract, dacă se poate, și care să fie capabil în situații grele să poată decide soarta unui joc. În locul atacantului dorit, atunci au sosit Andrei Dumitraș, Adrian Gheorghiuși un portar, Sergei Lepmets. Între golurile lui Golubovic și aparițiile sporadice ale lui Lukanovic, Andrei Pavel se poate face remarcat pe acest post sensibil, care îi dă bătăi de cap și lui Victor Pițurcă la naționala României. Vom vedea însă, dacă noul tehnician, Vasile Miriuță, îi va acorda credit măcar atât cât i-a acordat Costel Enache tânărului atacant crescut în curtea juniorilor Ceahlăului.

* “Secetă” de goluri

Clubul pietrean nu atrage atacanții ca un magnet, așa cum, poate credeau unii. Dacă în sezoanele trecute era plin de jucători veniți în probe, în iarna trecută nu a fost văzut niciunul, nici măcar la antrenamente. Este, poate, marele minus al iernii în ceea ce privește campania de achiziții pentru Ceahlăul, deoarece mereu s-a spus că, până la plecarea în cantonament, se dorește completarea lotului. Ceahlăul se va reuni pe data de 17 iunie, la Stadionul Municipal Ceahlăul, însă nu apare niciun nume cu rezonanță ofensivă în lotul pietrenilor. Vor fi aceeași: Constantinescu, care este de fapt mijlocaș ofensiv, Lukanovic, care în campionatul trecut n-a prea jucat, Pavel, adus de la echipa a doua, Golubovic şi Velici. Primul s-a dovedit a fi pasator decisiv, dar și golgeter, în timp ce Lukanovic n-a impresionat decât în meciul cu Dinamo, disputat pe Arena Națională, când a și marcat. Andrei Pavel rămâne o speranță, chiar dacă nu a prea convins în retur, în timp ce Velici trebuie să confirme că este un jucător de încredere pe care se poate baza atât naționala de tineret, cât și FC Ceahlăul. “Nu numai eu îmi doresc ca Pavel să fie titular la Ceahlăul, ci și el. Andrei Pavel trebuie să demonstreze prin joc că este un jucător care își dorește să joace meci de meci la prima echipă. Spun asta pentru că în tur, unii jucători, atunci când au fost trimiși la echipa a doua, au privit aceasta ca pe o corvoadă și nu ca pe o responsabilitate. În plus, atunci când ești convocat în prima echipă, vii la prima echipă cu gândul să rămâi”, declara Gheorghe Chivorchian, fostul manager al Ceahlăului înainte de despărțirea de clubul pietrean.

* Steaua ține de domeniul trecutului

“Cei de la Steaua nu şi-au făcut griji, nu au întrebat de situaţia mea. Pentru mine e clar că acel contract cu Steaua a fost doar o poveste. Am semnat acordul de transfer, pe cinci ani, pentru un salariu lunar fix. în toată acestă perioadă ei nu s-au mai interesat de mine, dacă joc sau nu, aşa cum se face cu un jucător care aparţine de un club. Atât timp cât acel contract nu a fost înregistrat la federaţie, nu are nicio valoare”, povestește Andrei Pavel despre situația în care a fost pus la un moment dat de oficialii Stelei. Salvarea a venit de la Ceahlăul în iarnă, atunci când a aflat că a fost cooptat în lotul formației pietrene. “Joc aici, aşa cum o făceam şi până să semnez cu Steaua. Pentru mine acum Steaua e de domeniul trecutului. Vreau să joc la Ceahlăul, deocamdată și nu vreau să mă mai gândesc la altă echipă. Sunt acelaşi, neschimbat, mă antrenez cât pot de tare. Anul trecut puteam să joc, dădeam gol în Liga I. O să vină soarele și pe strada mea. Bine că ne-am salvat de la retrogradare. Să vedem ce va fi în noul campionat. Voi răbda și mă voi pregăti. După câte mi s-au întâmplat poate o să vină şi ceva bun”, a mai spus atacantul Ceahlăului.

* Determinat să joace la Ceahlăul

Atacantul Andrei Pavel este hotărât să demonstreze că încrederea dată de oficialii Ceahlăului nu este decloc întâmplătoare, iar el poate fi o soluție pe postul de atacant. „În viaţă, dacă eşti modest şi dacă îţi vezi de treabă, ai mai multe şanse de reuşită într-un anume obiectiv, decât dacă ai avea toate calităţile din lume. Sunt un jucător bătăios, cu dorinţă de a mă lupta mereu pentru orice minge în timpul jocurilor. Cred că astea sunt două dintre calităţile mele principale. Celelalte compensează. Dacă ai încredere în tine, în forţele proprii şi în ajutorul lui Dumnezeu, depăşeşti orice obstacol, de orice natură”, crede Andrei Pavel. Considerat de la un sezon la altul drept un plus valoric pentru cerinţele şi obiectivele formaţiei Ceahlăul, tânărul atacant al Ceahlăului recunoaşte că a existat un moment în viaţa sa când s-a gândit foarte serios să renunţe la fotbal. Însă cel care l-a făcut să-şi vadă de continuitate, fotbal în paralel cu studiile la şcoală, a fost tatăl lui, după cum singur mărturisește: „Îmi pusesem în gând să o termin cu fotbalul, să trec, cu bine, peste examenul de Bacalaureat şi să-mi văd de drumul în viaţă cu studiile la facultate. Dar pare-se că Dumnezeu a vrut să continui şi cu fotbalul. Am înţeles asta ca un semn de sus. Vreau să-i mulţumesc tatălui meu, care m-a încurajat, mereu, să merg la fotbal”. Definitoriu pentru cariera pietreanului la Ceahlăul au fost și sfaturile primite de la antrenorii pe care i-a avut alături de-a lungul carierei. „Toţi antrenorii pe la care am trecut înainte de a ajunge la prima echipă a clubului pietrean de fotbal. Cu toţii, dar mai ales antrenorii de la prima echipă a Ceahlăului, au reprezentat ceva cu totul special pentru mine. Niciodată nu-mi fac planuri măreţe. Viaţa e surprinzătoare şi nu ştii ce-ţi rezervă viitorul. Vreau doar să profit de şansele care mi se ivesc”, conchide Pavel.

 Andrei Pavel – atacantul de care are nevoie Ceahlăul?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Andrei Pavel – atacantul de care are nevoie Ceahlăul?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentValea Muntelui – în Parlamentul României
Articolul următorCel mai important ziarist născut la Neamţ: Brunea Fox – “prinţul reportajelor”