Andrei Părpăuţă – în carantină la Peniteciarul Rahova!

parpauta in suediaPreluat de la Stokholm, Suedia, unde a fost prins de poliţişti, Andrei Părpăuţă a fost adus în ţară, în noaptea de 16 spre 17 iunie şi cazat, în primă fază la Penitenciarul Rahova, unde urmează să fie supus unor teste medicale şi abia după aceea săp fie transferat într-un alt penitenciar ca să-şi ispăşească pedeapsa. Pe timpul transportului, Părpăuţă n-a fost deloc vorbăreţ şi n-a povestit nimic despre împrejurările în care a fost prins, după un an de şedere în Suedia, unde a fugit în speranţa că va scăpa de executarea celor 6 ani de închisoare la care a fost condamnat. El a fost judecat pentru constituirea de grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, anchetatorii stabilind că a prejudiciat bugetul de stat cu 7,5 milioane de lei prin folosirea mai multor firme fantomă, prin care a derulat operaţiuni comerciale fictive.

Mâine, 18 iunie, Părpăuţă ar trebui să fie prezent în sala Tribunalului Neamţ, unde ar trebui să se pronunțe soluția într-un alt dosar, în care a fost judecat, împreună cu Marius Pleşca, pentru o afacere cu fonduri europene. Mai multe detalii, puteți citi aici și aici.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...