0:00

Începând cu 24 august 2018, a intrat în vigoare legea 203/2018, privind unele măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale.

Amenzile vor putea fi  achitate în termen de 15 zile lucrătoare și nu în 48 de ore, cum era până acum, iar cuantumul amenzii va fi de jumătate din minimul prevăzut de actul normativ. Noul act administrativ modifică și Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dar și O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, printre noutăți, se numără posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ. De asemenea, dacă agentul constatator aplică sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta se înmânează contravenientului, iar acesta va semna de primire. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia se face de către agentul constatator, în termen de cel mult două luni de la data încheierii prin postă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliu sau la sediul contravenientului. Legea nr. 203/2018 prevede posibilitatea contravenientului de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege și în acele situații în care actul normativ de stabilire a contravențiilor nu prevedea expres această posibilitate. Aducem în atenție opiniei publice că art. 19 din Legea 203/2018 abrogă prevederile  art. 109,  alin. 6, din O.U.G. 195/2002 potrivit căruia contravenientul putea achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzilor contravenționale în cuantum de până la 20 de puncte amendă și alin. 7 din același act normativ, conform căruia agentul constatator elibera contravenientului chitanța reprezentând contravaloare amenzii”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Neamț.

Mult mai simplue a explicat Ministerul de Interne: ”De astăzi, amenzile contravenționale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore). Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veți putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei. Și tot de astăzi, amenzile nu mai pot fi achitate direct la polițist… eliminăm, astfel, orice schimb de bani între cetățean și polițist!”. (E.C.)

Articolul precedentUn medic israelian vrea să profeseze la Spitalul de Urgență Neamț
Articolul următorGreu de șpăguit: Un polițist a refuzat pentru a 6-a oară să se lase mituit
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.